• UE exprimă preocupări privind manevrele militare chineze în jurul Taiwanului.
  • Pe fondul tensiunilor, Forțele Navale americane au anunțat trimiterea distrugătorului USS Milius pentru efectuarea de ,,operațiuni normale” privind libertatea de navigație în apropierea unei insule chineze.
  • Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat că, în ultimele trei zile, 12 nave militare chineze şi 91 de avioane militare au efectuat manevre în jurul Taiwanului.

Uniunea Europeană a exprimat preocupări, luni, în legătură cu exerciţiile militare chineze efectuate în jurul Taiwanului, avertizând că schimbarea statutului insulei prin utilizarea forţei ar avea implicaţii globale enorme.

Suntem preocupaţi de intensificarea activităţilor militare” ale armatei chineze în Strâmtoarea Taiwan şi în jurul Taiwanului, prin efectuarea de incursiuni în Zona de identificare aeriană taiwaneză şi prin traversarea liniei mediene” , a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, Nabila Massrali, potrivit agenţiei Reuters.

Statutul Taiwanului nu trebuie modificat unilateral sau cu forţa. Orice fel de instabilitate în Strâmtoarea Taiwan ca rezultat al escaladării crizei, accidental sau prin utilizarea forţei ar avea implicaţii economice şi de securitate enorme pe plan regional şi global” , a subliniat oficialul citat.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Este esenţial să fie aplicată o atitudine de reţinere. Tensiunile trebuie depăşite prin dialog consistent şi deschis. Uniunea Europeană şi statele membre vor continua să susţină eforturile în sensul menţinerii păcii şi stabilităţii în regiune” , a subliniat Nabila Massrali.

China a efectuat noi exerciţii aeriene şi navale de amploare în jurul Taiwanului ca reacţie la întâlnirea pe care preşedintele taiwanez, Tsai Ing-Wen, a avut-o în Statele Unite cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Kevin McCarthy. Ministerul taiwanez al Apărării a anunţat că, în ultimele trei zile, 12 nave militare chineze şi 91 de avioane militare au efectuat manevre în jurul Taiwanului.

Citește și:

China a început exerciţii militare în Strâmtoarea Taiwan

China consideră că și-a testat „cu succes” capacitatea de luptă în manevrele din jurul Taiwanului. SUA au trimis distrugătorul USS Milius în apele revendicate de China

20 de nave militare – jumătate din China și jumătate din Taiwan – se află lângă linia mediană sensibilă a strâmtorii Taiwan