• Irina Repede și Radu Păltineanu au mers 11.238 km pe tricicletă, prin Australia.
  • Irina și Radu vor să meargă în jurul Terrei, cu bicicleta pe uscat și cu velierul pe mare.
  • 90% dintre australieni stau pe coasta țării și fug de regiunile deșertice din centru.

Doi români, Irina Repede şi Radu Păltineanu, sunt autorii unei temerare expediţii în Australia. Recorduri şi întâmplări au fost „scrise“ pe un traseu uriaş de 11.238 de km.

Expediţiile lor, pentru că sunt două, la Antipozi, s-au datorat hazardului. În 2020, erau în Noua Zeelandă, în vacanţă, iar pe 23 martie nu au mai putut pleca, toate zborurile fiind anulate din cauza pandemiei.

Radu nu este la prima astfel de experienţă, parcurgând cu bicicleta Americile, din Alaska până în sudul Argentinei, pe un traseu de 35.000 de kilometri, între 2015 şi 2018. Aşa că ideea altei aventuri a venit oarecum firesc, Radu şi Irina pornind în traversarea celor două mari insule ale ţării.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Pe jos şi cu bicicleta, lucru ce a însemnat peste 3.000 de kilometri. După ce au terminat aventura prin ţinuturi fantastice neozeelandeze, s-au gândit la alta, ţinta fiind statul – continent aflat la o „azvârlitură de băţ“ .

Călătoria au început-o pe 13 octombrie 2021, iar ce le-a fost dat să trăiască a depăşit toate aşteptările, având experienţe uluitoare. Dar nu regretă absolut nimic, deşi au fost şi momente deosebit de grele.

FOTO – Facebook

Extreme, statistici, curiozităţi şi greutăţi întâmpinate

Uite câteva „repere“ din aventura lor: au pedalat peste 100 de zile la temperaturi situate între 35 şi 46 de grade Celsius, au dormit sute de nopţi în cort, în sălbăticie, în „compania“ animalelor sălbatice, iar din cei 11.238 de kilometri, 2.600 au fost off-road, pe cele mai izolate şi dificile şosele ale Australiei centrale şi de nord, traversând şi două deşerturi.

589 de kilometri a fost distanţa maximă străbătută între două localităţi fără absolut nimic între ele, în deşerturile Tanami şi Great Sandy, iar 232 de kilometri au fost parcurşi timp de 15 zile la pas prin lanţul muntos Macdonnel.

FOTO – Facebook

O problemă a fost lipsa surselor de realimentare cu apă, în special în deşertul Tanami, australienii făcându-şi cruce când îi vedeau pedalând pe triciclete. 

În intinerariul lor au trecut prin locuri pe care puţini conaţionali le-au văzut, asta însemnând minunăţii naturale unice în lume, între ele recifurile din Marea Barieră de Corali. Plus că au escaladat la pas munţi – vârful Bartle Frere (1.622 metri), vârful Bowen (1.121 de metri) vârful Sonder (1.380 de metri).

Apoi au văzut celebrul crater de meteoriţi Tnorala şi Uluru, cel mai mare monolit din lume (are o vechime de 800 de milioane de ani) şi cascada Wallaman, cea mai înaltă de pe continent (o cădere de 278 de metri). Un alt loc unic de pe mapamond pe unde au trecut este Wolfe Creek Crater, un crater de impact meteoritic, al doilea ca mărime din lume.

FOTO – Facebook

În prezent, cei doi se odihnesc după imensul traseu parcurs de pe coasta oceanului Pacific, până la cel Indian. Şi pun la cale planuri de viitor.