• Șeful statului cere verificarea „la sânge” a celor care au încercat să fraudeze alegerile
  • Iohannis: Electoratul va sancționa drastic acest comportament
  • Iohannis: Există și proceduri care sunt folosite de anumiți candidați pentru a se pune în scenă

Președintele Klaus Iohannis spune, referitor la posibila fraudarea a rezultatului votului, că „cei vinovați vor fi trași la răspundere” și cere autotităților să verifice „la sânge și cât se poate de rapid cine, cum și de la ce partid a reușit sau nu a reușit să fraudeze”.

Procesul electoral a decurs peste așteptări de bine, iar comisiile electorale din secții au lucrat mult, și-au dat silința și au reușit să rezolve problemele care au apărut. Însă, se pare, că după vot unii indivizi, vom vedea cine, au încercat să fraudeze rezultatele, falsificând se pare anumite înscrisuri. E pur și simplu inacceptabil și aceste proceduri trebuie net îmbunătățite”, spune Klaus Iohannis.

El mai afirmă că, „dacă se constată că PSD-iștii au incercat să fraudeze rezultatele votului”, electoratul va sancționa drastic acest comportament.

Recomandări

CINE VA FI PREȘEDINTE?
SUA LANSEAZĂ ICBM
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
SWIFT ÎNDEAMNĂ LA VOT
GÂNDURILE LUI CRISTOIU
AI GRIJĂ DE COPIL

Autotitățile trebuie să verifice la sânge și cât se poate de rapid cine, cum și de la ce partid a reușit sau nu a reușit să fraudeze rezultatul acestor alegeri. Dincolo de aceste aspecte, care aruncă o lumină foarte proastă asupra unora, e foarte clar că există și proceduri care sunt folosite de anumiți candidați pentru a se pune în scenă. În măsura în care aceste solicitări nu depășesc cadrul legal, ele vor trebui luate ca atare și puse în operă. Repet, cei vinovați vor trebui trași la răspundere”, conchide șeful statului