Ion Cristoiu: Sadoveanu ironizează senzaţionalismul presei

• Ion Cristoiu: Parcurgînd Nopţile de Sînziene de Sadoveanu pentru a găsi citate în susţinerea tezei despre un scriitor ce poate fi revendicat atît de Ecologişti, cît şi de Naţionalişti, dau peste pasajul în care Mihail Sadoveanu ia peste picior presa senzaţionalistă a vremii.
• Ion Cristoiu: E vorba de doi primari de sorginte caragialeană, care trăncănesc la crîşmă (spre deosebire de Caragiale, Sadoveanu găseşte de cuviinţă să atribuie crîşma unui evreu!) despre ştirile din presă.
• Ion Cristoiu: Şi deodată îmi amintesc că am scris undeva despre ironizarea presei prăpăstioase de către Sadoveanu în Depărtări, volumul de reportaje din teritoriile alipite, apărut la Casa Şcoalelor, Colecţia literară a Casei Şcoalelor, în 1931.

Parcurgînd Nopţile de Sînziene de Sadoveanu pentru a găsi citate în susţinerea tezei despre un scriitor ce poate fi revendicat atît de Ecologişti, cît şi de Naţionalişti, dau peste pasajul în care Mihail Sadoveanu ia peste picior presa senzaţionalistă a vremii. E vorba de doi primari de sorginte caragialeană, care trăncănesc la crîşmă (spre deosebire de Caragiale, Sadoveanu găseşte de cuviinţă să atribuie crîşma unui evreu!) despre ştirile din presă. Unul dintre ei poate trece drept nepot de-al lui Conu Leonida prin pasiunea pentru gazete şi îndeosebi prin convingerea că are idei de reformare a ţării:

„Amîndoi primarii erau personagii considerabile şi renumite.

Cel dela Necşeni, Ghiţă Gheţu, avea un trup mărunt şi prizărit, însă cu atîta se dovedea mai fudul la înfăţişare şi i se dusese faima pentru îndîrjirea lui.

Pe cel dela Bălăneşti îl chema Nastasă Roiban. Zidire măreaţă: lat în spate şi un metru nouăzeci înălţime. Petrecerile şi prietinia lui erau vestite în ţinut. Pecît era el de blînd, pe atît Gheţu era de aprig. Lui domnu Nastasă nu-i scăpa nicio veste, ori de unde ar fi fost, căci citea în fiecare zi, din cap în coadă, gazeta dela Bucureşti. Lui Ghiţă Gheţu nu-i trebuia nicio veste.

– Nu-mi vorbi de nimic, Nastasă, zicea el în ziua aceea de tîrg tovarăşului său, pe cînd stăteau în umbra şopronului lui Zeidel Abramovici; mie nu-mi fac trebuinţă veştile de prin gazete. Cel puţin dacă ar fi bune! îmi poţi dumneata arăta o veste bună? Aşa-i că nu-mi poţi arăta? Atunci mai bine nu-mi spune nimic. Ştiu eu că pe lumea asta toate merg rău, aşa că nu-i nevoie de gazeta dumnitale ca să-mi dovedească asta. Dacă toate merg rău, însamnă că trebuie să facem o schimbare, ca să meargă măcar unele mai bine. Nici într’asta n’am nevoie de hîrtia dumnitale tipărită, căci planuri am eu cîte pofteşti. Dacă ar catadixi cei mari să mă asculte pe mine, m’aşi încumeta să le dau eu oareşicare proiecte. Dacă n’a merge, după aceea, ţara bine, să nu-mi spui pe nume.

– Lasă reformele, Ghiţă, răspunse cu blîndeţă Roiban. N’avem nevoie de nimic; avem nevoie de pace. Lasă lumea să meargă aşa, că merge bine.

– Eu nu vreau s’o las, răspunse cu aceeaşi blîndeţă, însă cu îndîrjire ascunsă, Ghiţă Gheţu. Dacă ar merge bine, aşi lăsa-o, însă nu merge bine.

– Îţi spun eu, cucoane, că merge bine.

– Nu merge bine.”

Şi deodată îmi amintesc că am scris undeva despre ironizarea presei prăpăstioase de către Sadoveanu în Depărtări, volumul de reportaje din teritoriile alipite, apărut la Casa Şcoalelor, Colecţia literară a Casei Şcoalelor, în 1931. Caut prin folderul de Eseuri. Nici vorbă de un text cu această idee. Ţin minte că personajul narator mergea cu băiatul său la Deva, să vadă dacă ungurii sînt chiar atît de răi pe cît se spunea în Regat. Pun pe Google Deva, Cristoiu. În afară de existenţa mai multor Cristoi fără nici o legătură cu subsemnatul, nu dau peste nimic deosebit. O fi în vreo carte deja tipărită, dar nu toată postată în folderul de Eseuri. Ajuns acasă în pauza de prînz, iau la rînd cărţile în variantă tipărită. Nici aici nu dau peste un text dedicat volumului Depărtări. Convins c-am scris despre pasaj, merg la raftul cu opera lui Sadoveanu, constat că am nevoie de încă un raft (de unde să-l iau?!) şi găsesc Depărtări. Da, am citit reportajul, se vede după însemnările de pe margini. Să fi rămas doar cu intenţia unui eseu?! Cartea a apărut la Casa Şcoalelor, Colecţia literară. Despre Casa Şcoalelor am mai scris, observînd că tipărea cărţi plătite autorului, dar distribuite gratuit şcolilor. Aşa pare a fi vorba de Depărtări. Drept mulţumire, scriitorul aşează pe prima pagină o dedicaţie dată ministrului:

„Domnului N. Costăchescu, profesor universitar, ministru al şcolii, închin această carte, care apare sub această înfăţişare datorită numai domniei sale.

Mihail Sadoveanu, 6 maiu 1930, Copou”

Pe aceeaşi pagină, jos, o ştampilă decisă îmi spune că exemplarul cumpărat de mine de la Anticariat stă sub semnul lui „Fără plată. Nu se poate vinde”. Precizarea e închisă într-un chenar conţind şi vorbele Casa Şcoalelor şi a Culturii Poporului. Înfăţişarea merită dedicaţia. Ţinuta grafică e de excepţie.

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro