• Michelangelo a locuit 2 luni într-un subsol din cauza unor conflicte cu familia de Medici.
  • Artistul a fost grațiat de papa Clement pentru a putea termina fresca din Capela Sixtină.
  • Încăperea cu desenele lui Michelangelo va fi deschisă publicului pe 15 noiembrie la Florența.

În urmă cu 500 de ani, Michelangelo Buonarotti s-a ascuns în subsolul unei case, pe pereții căreia a desenat schițe de figuri omeneşti. Desenele au rămas uitate, dar acum le vom putea vedea din nou.

La început, Michelangelo era sprijinit de familia bogată de Medici, care a sprijinit foarte mulți artiști, muzicieni, artiști plastici. Apoi a intervenit un conflict între artist și familie, Michelangelo ar fi sprijinit o revoltă împotriva acestei familii, dar din familie de Medici făcea parte și Papa Clement al VII-lea, care era la putere la Vatican și avea o putere foarte mare.

Papa Clement s-a supărat din cauza asta pe Michelangelo și a emis un ordin de moarte împotriva sa, astfel că trebuia omorât. De frică, Michelangelo s-a ascuns timp de două luni în pivnița unei capele. Acolo a stat două luni și a desenat figuri omenești pe pereții pivniței.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Desenele sunt expuse acum pentru că pivnița a fost descoperită relativ târziu, în 1975, întâmplător, șeful muzeului dorind să extindă spațiul muzeului și a descoperit această pivniță.

Citește și: