• 500.000 doze de Remdesivir sunt pregătite pentru statele membre UE
  • Vin de la americani, care au și descoperit medicamentul. Acolo orice pacient infectat primește acest tratament.
  • Până acum, a fost restricționat în Europa, pentru că nu se știa dacă este eficient sau nu, dar și din cauza faptului că Statele Unite sunt singurele care îl produc.
  • Între timp, au dat rețeta minune și unor laboratoare din India.

ADRIAN MARINESCU, medic infecționist: ,,Cele 500.000 de doze vor fi distribuite în raport cu numărul de cazuri la nivelul Uniunii Europene. Cu siguranță că va ajunge acest număr pentru un interval scurt de timp. Deci este clar că necesarul e mult mai mare. Așa cum până acum, foloseam Remdesivirul doar în formele severe, la fel se va întâmpla. Fie formele severe, fie formele medii care au un potențial de a se agrava.
Datele de până acum nu garantează că este un tratament miraculos. Într-adevăr, este un medicament care ajută și care are cele mai multe date științifice care să-l susțină”.

România și producția medicamentului

Nu este clar încă dacă vreun stat european ar putea produce medicamentul, așa că stăm la mâna americanilor.
Ce e sigur, însă: nu poate fi produs la noi în țară. Momentan. Ar mai putea dura 5 ani.
Ministrul Nelu Tătaru susține că România nu are în acest moment capacitate de producție.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1