• Austria confirmă acordul cu România și Bulgaria privind aderarea la Schengen cu frontierele aeriene. Documentul trebuie aprobat acum și de celelalte state membre.
  • Noile grile salariale pentru profesori și pentru angajații din școli au intrat în vigoare și se aplică de la 1 ianuarie.
  • Aproximativ 6.000 de tone de deșeuri au fost descoperite la intrarea în țară, în primele 11 luni ale anului 2023.
  • Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede noi pedepse pentru actul sexual cu un minor sau expunerea unui copil la pornografie şi care completează Codul penal şi Legea audiovizualului
  • Ucraina a ripostat după atacul intens al Rusiei, atacând orașul Belgorod, unde au fost ucise 22 de persoane iar 110 rănite.
  • Google va plăti 5 miliarde de dolari pentru acuzațiile de spionaj la adresa utilizatorilor ”incognito”.
  • 61% dintre oamenii care au conturi de social media spun că au devenit mai selectivi cu privire la ceea ce postează, arată un sondaj publicat în Wall Street Journal.
  • După ce a marcat cel de-al 54-lea în ultimul său meci din 2023, cu Al-Nassr din Arabia Saudită, Cristiano Ronaldo devine cel mai bun marcator al anului. Kylian Mbappe și Harry Kane, completează clasamentul cu 52 de goluri fiecare.
  • NASA își propune să „atingă” Soarele cu ajutorul sondei Parker, în decembrie 2024. Sonda va trece la cea mai mică distanță de soare cu o viteză de 195 km/s.
  • AirBNB a anunțat că a blocat peste 63 de mii de solicitări de cazare pentru Anul Nou pentru a împiedica petrecerile în apartamentele închiriate. Platforma s-a folosit de inteligența artificială în acest sens.

Recomandări

FICO ÎȘI REVINE DUPĂ ATAC
URSULA INVESTIGHEAZĂ DIN NOU META
ÎN CHINA ÎȚI IEI LIBER DACĂ EȘTI TRIST
A.I. ÎN MUZEE
CUM E VREMEA ÎN ROMÂNIA?
CE FACEM CU SISTEMUL PATRIOT