• În luna noiembrie a anului trecut nu a fost făcută nici o vaccinare cu acest ser.
  • Nici la celelalte vaccinuri nu a fost mare înghesuială, la nivel naţional fiind folosite doar 245 de doze.
  • O anchetă pentru achiziţii din pandemie este deschis şi în ţară.

România a fost dată în judecată într-un proces care ne-ar putea costa cel puţin jumătate de miliard de euro. Compania Pfizer, cea care produce vaccinuri anti-COVID, ne cere în instanţă să cumpărăm 28 de milioane de doze de ser pe care le-am comandat. În caz contrar, conform contractului semnat de cei care au fost în fruntea Guvernului în timpul pandemiei, trebuie să plătim măcar pentru jumătate din cantitate, respectiv 550 de milioane de euro. Asta în condiţiile în care depozitele de la noi sunt pline şi cu vaccinuri care expiră.

Potrivit ultimei raportări a Institutului Naţional de Sănătate Publică privind vaccinarea Covid, în luna noiembrie a anului trecut nu a fost făcută nici o vaccinare cu acest ser. Nici la celelalte vaccinuri nu a fost mare înghesuială, la nivel naţional fiind folosite doar 245 de doze.

„Avem o cantitate de 1,2 milioane de doze de vaccin de la Moderna care a fost livrat în contrapartidă cu un avans plătit în 2021 de conducerea ministerului de atunci”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

O anchetă pentru achiziţii din pandemie este deschis şi în ţară. DNA investighează foşti miniştri ai Sănătăţii pentru comenzi de vaccinuri peste nevoile reale.  DNA a anunțat că Andrei Baciu, fost secretar de stat, miniștrii sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dar și fostul premier Florin Cîțu, sunt urmăriți penal pentru abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, în dosarul vaccinurilor anti-COVID-19.

Citește și