• Poziţia României rămâne categorică – numai Ucraina poate decide momentul, parametrii şi modul în care se vor desfăşura eventuale negocieri de pace, spune Klaus Iohannis.
  • El aminteşte că peste 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul României.
  • „Cel de-al doilea an de război împotriva Ucrainei a continuat să provoace pierderi imense, multiplicând consecinţele negative la nivel global”, spune Klaus Iohannis.

Poziţia României rămâne categorică – numai Ucraina poate decide momentul, parametrii şi modul în care se vor desfăşura eventuale negocieri de pace, spune Klaus Iohannis la întâlnirea anuală cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti. „E imperativ să menţinem angajamentul ferm pentru Ucraina”, adaugă el.

„Din păcate, anul care a trecut a continuat să fie marcat de conflicte şi situaţii complexe, cu impact major asupra relaţiilor internaţionale. Cel de-al doilea an de război împotriva Ucrainei a continuat să provoace pierderi imense, multiplicând consecinţele negative la nivel global. România a fost şi va rămâne alături de vecinul său şi de cetăţenii ucraineni, care îşi apără cu curaj libertatea, suveranitatea şi integritatea teritorială”, spune Klaus Iohannis.

El aminteşte că peste 33 de milioane de tone de cereale ucrainene au tranzitat teritoriul României, reprezentând peste 60% din produsele care au fost transportate prin Culoarele Solidarităţii ale Uniunii Europene.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

„Cu ocazia vizitei pe care Preşedintele Zelenski a realizat-o la Bucureşti, în luna octombrie, am semnat împreună o Declaraţie Comună foarte consistentă. Am decis atunci să începem procesul concret pentru a ridica relaţia dintre România şi Ucraina la nivel de Parteneriat Strategic şi am reconfirmat acest angajament în cadrul recentei noastre convorbiri telefonice. Legat de soarta războiului, poziţia noastră rămâne categorică: numai Ucraina poate decide momentul, parametrii şi modul în care se vor desfăşura eventuale negocieri de pace. La nivel regional, european, dar şi global, este imperativ să menţinem angajamentul ferm pentru Ucraina”, încheie Iohannis.

Citește și