• Pe 25 noiembrie judecătorii constituționali analizează rectificarea bugetară
  • Guvernul spune că parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanțare a majorării pensiilor
  • Executivul mai arată că bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei,

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) vor dezbate pe 25 noiembrie sesizarea Guvernului privind rectificarea bugetară, care include majorarea pensiilor cu 40%, nu cu 14%, așa cum decisese Executivul.

Guvernul a atacat, ieri, la CCR ordonanța de urgență cu privire la rectificarea bugetului, care a fost modificată de Parlament, în sensul includerii majorării punctului de pensie cu 40%, nu cu 14%, cum a stabilit Executivul.

Potrivit Guvernului, parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanțare a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite și care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispozițiilor constituționale.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie respectiv de 1.442 de lei s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei așa cum a modificat legiuitorul și majorarea salariilor profesorilor ar presupune „un necesar de finanțare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB și 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05 % din PIB)”, menționează Executivul.

Conform guvernanților, execuția bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB.

„În condițiile actualei crize sanitare extrem de grave în care presiunea asupra bugetului de stat este uriașă din cauza creșterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaș în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecția deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acționeze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligația a le îndeplini”, anunța Executivul.