• Până în prezent, erau cunoscute patru specii de anaconde, cea mai mare – anaconda verde – locuind în zonele tropicale din America de Sud.
  • Așadar, este esențial să știm ce specii de anaconda există și să le monitorizăm numărul”, scriu cercetătorii în The Conversation.
  • Anacondele și habitatele lor sunt din ce în ce mai amenințate de fragmentarea terenurilor cauzată de agricultura industrializată.

Oamenii de știință au descoperit în Amazon o specie de anaconda gigant, care, potrivit acestora, poate ajunge până la 7,5 m și cântărește aproape 500 kg, fiind cel mai mare și cel mai greu șarpe cunoscut până acum în lume, scrie The Independent.

Până în prezent, erau cunoscute patru specii de anaconde, cea mai mare – anaconda verde – locuind în zonele tropicale din America de Sud, cum ar fi bazinele râurilor Amazon, Orinoco și Esequibo, precum și unele bazine hidrografice mai mici.

Aceste anaconde, care se găsesc în râurile și zonele umede din America de Sud, sunt bine cunoscute pentru viteza lor fulgerătoare și pentru capacitatea de a stoarce viața din pradă, înfășurându-se în jurul ei, asfixiând-o și înghițind-o întreagă.

Recomandări

LE-O DĂM ÎN VOT!
LASCONI INTRĂ ÎN TURUL 2
CE SCRIE PRESA INTERNAȚIONALĂ
PNL VINE CU EXPLICAȚII
$ VS €
SURSE: CIUCĂ DEMISIONEAZĂ

Cercetătorii care lucrează împreună cu populația indigenă Waorani au capturat și studiat mai multe exemplare de anaconda verde nordică (Eunectes akayima), recent denumită anaconda verde nordică (Eunectes akayima), în regiunea Bameno din teritoriul Baihuaeri Waorani din Amazonia ecuadoriană.

Potrivit cercetătorilor, această descoperire este esențială pentru conservarea anacondei, care este un prădător de vârf și este vital pentru menținerea echilibrului în ecosistemele lor.

O populație sănătoasă de anaconde înseamnă că ecosistemele lor sunt pline de viață, cu resurse alimentare ample și apă curată, în timp ce scăderea numărului de șerpi ar putea indica probleme de mediu, spun oamenii de știință.

Așadar, este esențial să știm ce specii de anaconda există și să le monitorizăm numărul”, scriu cercetătorii în The Conversation.

Anacondele și habitatele lor sunt din ce în ce mai amenințate de fragmentarea terenurilor cauzată de agricultura industrializată, de incendiile de pădure, de secetă, de schimbările climatice, precum și de poluarea cu metale grele legată de deversările din activitățile de extracție a petrolului.

Citește și: