România  încheie 2023 cu o datorie publică, adică a statului, adică a noastră, de 728 miliarde lei, în creștere cu 17%. Guvernele Ciucă și Ciolacu au crescut datoria publică cu 116 miliarde lei, adică peste 23 miliarde euro într-un singur an.
În 2009, în plină criză financiară și economică, România s-a împrumutat de urgentă cu 20 miliarde euro  de la FMI și banca Mondială și a fost un imens scandal, Băsescu și Boc fiind inamicii publici nr.1. Acum,  când s-au adăugat la datoria publică peste 23 miliarde euro doar într-un singur an, nu s-a întâmplat nimic, toată lumea a dat de băut și a plecat în vacantă peste hotare.
În ultimii 4 ani, toate guvernele care au trecut pe la Palatul Victoria – Orban, Cîtu, Ciucă și Ciolacu, plus miniștrii lor de Finante au dublat datoria publică, că doar nu s-au împrumutat ei în nume personal.
Este adevărat că România, că aceste guverne, a avut nevoie de bani pentru a trece criza Covid, pentru a înfrunta războiul din Ucraina, pentru a depăși creșterea inflatiei și explozia preturilor la energie. Dar, din păcate, nu există un plan realist pentru a controla creșterea acestei datorii publice, iar în același ritm nu va mai trece mult și ne vom izbi de un zid.
Anul acesta, Guvenul Ciolacu și-a programat să mai adauge 100 miliarde de lei la datoria publică pentru a finanta creșterea deficitului bugetar, pe care nu poate să îl controleze și nici să îl reducă.
Problema este că datoria publică a ajuns să crească mai repede decât creșterea PIB. Anul trecut, PIB-ul a crescut cu 2,1%, iar datoria publică cu 17%.
Încă 2 ani ca anul trecut și ca acest an din punct de vedere al dezmătului bugetar și intrăm pe lista roșie a băncilor și investitorilor străini care finantează acum această creștere a datoriei publice. Să vedem dacă vor mai finanta și atunci. 

Recomandări

ISRAELUL EXTINDE OPERAȚIUNEA ÎN RAFAH
CIOLACU IA MĂSURI ANTI-SHRINKFLAȚIE
A8 FACE PROGRESE
ÎNCEPE CAMPANIA ELECTORALĂ
COMPANIILE RESIMT SCĂDERI DUPĂ PANDEMIE
PROFESORII VOR LUCRA CU A.I.