• Bărbatul a sunat la 112 și a solicitat la domiciliu prezența unui echipaj de poliție rutieră
  • Pentru că oamenii legii nu au apărut, el s-a urcat la volan și s-a dus la sediul Poliției Rutiere
  • El a fost testat și a rezultat o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un sibian a sunat la 112 pentru a anunța că a condus sub influența alcoolului o mașină. El a solicitat un echipaj de Poliție la domiciliu și, pentru că acesta a întârziat, el s-a urcat la volan și a mers la sediul Biroului Rutier. După ce l-au testat, polițiștii au constatat că șoferul era beat.

Potrivit Poliției Sibiu, incidentul a avut loc sâmbătă, în jurul prânzului. Prin apel 112, un sibian, în vârstă de 53 de ani, a solicitat la domiciliu prezența unui echipaj de poliție rutieră, afirmând că a condus un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu s-au deplasat la locuința bărbatului, însă acesta nu se afla acasă. În schimb, prin Dispeceratul IPJ Sibiu, echipajul a fost direcționat spre sediul Biroului Rutier, în fața căruia se afla bărbatul în cauză, acesta ajungând acolo cu propriul autoturism.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

Polițiștii au constatat că bărbatul emana un miros puternic de alcool și după testarea alcoolscopică a rezultat o concentrație de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, sibianul a fost dus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice pentru a i se stabili nivelului alcoolemiei în sânge.

El va fi cercetat penal într-un dosar conducere sub influența alcoolului.