• Unele părţi din Spania, Franţa, Italia şi Grecia au cunoscut până la zece zile de stres termic extrem în 2023.
  • Potrivit raportului, decesele cauzate de căldură au crescut cu aproximativ 30% în Europa în ultimii 20 de ani.
  • Luna trecută, agenţia de mediu a UE a îndemnat guvernele să pregătească sistemele de sănătate pentru schimbările climatice.

Europa se confruntă din ce în ce mai des cu episoade de căldură atât de intense încât organismul uman nu poate face faţă, deoarece schimbările climatice continuă să crească temperaturile, au anunţat luni serviciul Copernicus de monitorizare a climei al UE şi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM).

Într-un raport privind clima Europei, citat de Reuters, Copernicus şi OMM au remarcat condiţiile extreme de anul trecut, inclusiv un val de căldură din iulie care a făcut ca 41% din sudul Europei să ajungă în condiţii de stres termic puternic, foarte puternic sau extrem.

Unele părţi din Spania, Franţa, Italia şi Grecia au cunoscut până la zece zile de stres termic extrem în 2023.

Recomandări

CE DEVINE LUMEA?
PLANUL ARMATEI GERMANE
ROMÂNII SE TEM DE EȘEC
GATA DE RĂZBOI?
A ATINS O COARDĂ SENSIBILĂ
MANDAT DE ARESTARE

Potrivit raportului, decesele cauzate de căldură au crescut cu aproximativ 30% în Europa în ultimii 20 de ani.

Stresul provocat de căldură măsoară impactul pe care mediul înconjurător îl are asupra corpului uman, combinând factori precum temperatura, umiditatea şi răspunsul organismului.

Luna trecută, agenţia de mediu a UE a îndemnat guvernele să pregătească sistemele de sănătate pentru schimbările climatice şi a solicitat adoptarea unor norme europene pentru a proteja lucrătorii în aer liber împotriva căldurii extreme.

Anul trecut a fost cel mai călduros din lume de când există înregistrări, iar Europa este continentul care se încălzeşte cel mai rapid din lume. Căldura a alimentat fenomenele meteorologice extreme, inclusive inundaţiile. Anul trecut, inundaţiile din Slovenia au afectat 1,5 milioane de persoane. Grecia a fost afectată de cel mai mare incendiu de vegetaţie înregistrat vreodată în UE.

„Unele dintre evenimentele din 2023 au luat prin surprindere comunitatea ştiinţifică din cauza intensităţii lor, a vitezei de apariţie, a amplorii şi a duratei lor”, a declarat Carlo Buontempo, directorul Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice.

Citește și