Ion Cristoiu: 1946: Cum trebuie să fie caii pe care urmează să-i predăm ruşilor

• Ion Cristoiu: Din ziare. „Cum se face schimbul de cai în vederea îndeplinirii obligaţiilor Armistiţiului. Se aduce la cunoştinţă publică că Ministerul de Războiu a hotărît ca unităţile armatei să dea concurs în ce priveşte îndeplinirea obligaţiunilor de restituirea de cai U.R.S.S.-ului.
• Ion Cristoiu: Caii ce se oferă pentru schimb trebuie să aibă vîrsta de la doi la doisprezece ani, talia de la 1,28 m. în sus, să fie perfect sănătoşi, fără defecte şi cicatrici nazale, în bună stare de întreţinere.
• Ion Cristoiu: Nu-mi dau seama unde se încadrează caii. Sînt din categoria bunurilor luate de noi în timpul Războiului sau din categoria despăgubiri?

Sperietoare. În cartea sa de amintiri mai aparte, pentru că sînt ale unui om obişnuit care s-a specializat în Istorie, şi, prin, urmare proiectează viaţa sa individuală, de om obişnuit, pe un uriaş fundal istoric, Ioan Scurtu abordează demascările politice din 1959. Potrivit procedurilor, cărora li se supune întreaga carte, autorul scrie în finalul paginilor despre demascările din domeniul intelectualilor:

„După 1989 aveam să aflu şi să înţeleg că «demascările» din 1959 se înscriau într-un adevărat program vizînd intimidarea intelectualilor care nu aderaseră la regim. Au fost intentate procese unor personalităţi marcante la ani grei de închisoare. Dintre «epavele jalnice ale fostelor clase exploatatoare» – cum fuseseră numite de Gheorghiu-Dej în discursul său din 25 iulie 1958.

În 1958-1959 spiritul antinaţional fusese reîntronat în societatea românească, deşi Stalin murise de şase ani, iar Hruşciov demascase crimele acestuia la Congresul al XX-lea al PCUS din februarie 1956. Am rămas uimit să constat că în Parcul Libertăţii nu mai era Mormîntul Eroului Necunoscut [peste ani aveam să aflu că a fost mutat în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti] şi că impozanta statuie a lui Take Ionescu, pe care o văzusem în apropierea Pieţii Romane din Bucureşti, a dispărut. Au fost desfiinţate mai multe mănăstiri şi s-a intensificat propaganda ateistă.

În Facultatea de Istorie devenise o sperietoare «chemarea la Birou» (UTM sau PMR), deoarece era urmată de sancţiuni (cea mai drastică fiind ridicarea bursei). Simţeam tensiunile dintre cadrele didactice, mai ales între profesorii care erau membri de partid şi ceilalţi. La cursuri profesorii erau foarte preocupaţi să nu facă «greşeli ideologice şi politice» şi ca urmare aveau în faţă cursul scris.”
 

*

Din ziare. „Cum se face schimbul de cai în vederea îndeplinirii obligaţiilor Armistiţiului

Se aduce la cunoştinţă publică că Ministerul de Războiu a hotărît ca unităţile armatei să dea concurs în ce priveşte îndeplinirea obligaţiunilor de restituirea de cai U.R.S.S.-ului, prin achiziţionarea de cai buni, contra cai slabi – proprietatea armatei – dîndu-se în schimbul unui cal bun doi cai slabi.

Caii ce se oferă pentru schimb trebue să aibă vîrsta de la doi la doisprezece ani, talia de la 1,28 m. în sus, să fie perfect sănătoşi, fără defecte şi cicatrici nazale, în bună stare de întreţinere, astfel ca aceşti cai să poată fi acceptaţi şi predaţi U.R.S.S.-ului, în executarea dispoziţiunilor art. 11 şi 12 din Convenţia de Armistiţiu.

Pentru îndeplinirea hotărîrii Ministerului de Război, privitoare la schimbul de cai buni cu cai slabi, proprietatea armatei, Primăria Municipiului Bucureşti invită în mod insistent toţi locuitorii şi organizaţiile – proprietari de cai – din cuprinsul Capitalei şi comunelor foste suburbane, care posedă cai buni pentru schimb, să se prezinte, în Municipiul Bucureşti la Primăriile de sectoare în cuprinsul cărora îşi au domiciliul, iar şi în comunele foste suburbane la Primăriile respective, unde funcţionează în permanenţă, pînă la data de 20 Ianuarie 1946, un birou special, unde se pot declara şi înscrie caii ce se oferă pentru schimbul mai sus menţionat. (Scînteia, duminică, 6 ianuarie 1946, pagina 2.)

Articolele 11 şi 12 din Convenţia de Armistiţiu sună astfel:

„11. Pierderile pricinuite Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic vor fi despăgubite de către România faţă de Uniunea Sovietica, însă, luînd în considerare că România nu numai ca s-a retras din război, dar a şi declarat război şi în fapt duce război contra Germaniei şi Ungariei, Părţile sînt de acord ca compensaţiile pentru pierderile menţionate să nu fie plătite în întregime de România, ci numai în parte, şi anume în suma de 300 milioane dolari ai Statelor Unite, plătibili în curs de 6 ani, în mărfuri (produse petrolifere, cereale, materiale lemnoase, vase maritime şi fluviale, diverse maşini etc.) România va plăti despăgubiri pentru pierderile pricinuite în România proprietăţilor celorlalte State Aliate şi naţionalităţilor lor, pe timpul războiului, despăgubiri a căror sumă va fi fixată la o dată ulterioară (vezi anexa la art. 11).

12. Guvernul român se obliga ca în termenele indicate de către Înaltul Comandament Aliat (Sovietic) să restituie Uniunii Sovietice, în desăvîrşită bună stare, toate valorile materiale luate de pe teritoriile ei, în timpul războiului, aparţinînd Statului, organizaţiilor publice şi cooperative, întreprinderilor, instituţiilor sau cetăţenilor particulari, precum şi utilajul fabricilor şi uzinelor, locomotive, vagoane de cai ferate, tractoare, autovehicule, monumente istorice, valori de muzeu şi orice alte bunuri.”

Nu-mi dau seama unde se încadrează caii. Sînt din categoria bunurilor luate de noi în timpul Războiului sau din categoria despăgubiri?

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoiublog.ro