• Partida a început mai târziu din cauza nocturnei
  • Poli Iași a primit avertisment, iar în cazul în care lumina pica din nou, meciul urma să se termine
  • Viitorul a deschis scorul în minutul 20 prin Dobrosavlevici
  • Chiar dacă a reuşit să întoarcă scorul, Poli n-a mai avut dreptul să continue meciul, pentru că nocturna s-a stins chiar după golul de 2-1

Poli Iași a pierdut la „masa verde” meciul de campionat cu Viitorul, după ce nocturna stadionului a cedat de două ori. Înainte de startul partidei, care a fost întârziat cu o oră, moldovenii au primit un avertisment, iar în cazul în care lumina se stingea din nou, meciul urma să se termine.

Dobrosavlevici a deschis scorul pentru oaspeți în minutul 20, dar ieșenii au reușit să întoarcă scorul prin golurile lui Zajmovic (51) şi Onea (54). Imediat după golul de 2-1, nocturna s-a stins, astfel că arbitrul partidei a fluierat finalul meciului.

„Eu ieri am văzut acest lucru la antrenamentul oficial. Am crezut că e oprită intenţionat pentru a nu consuma foarte multă energie. Eu am trăit acest lucru şi cu Paris Saint-Germain. Bine… nu eram în avantaj când s-a întrerupt jocul. Putem considera, dacă ne încălzeşte cu ceva, că am fi pierdut jocul şi pe teren”, a declarat Daniel Pancu, antrenorul celor de la Poli Iași.

Recomandări

CUM PUTEA FI EVITAT RĂZBOIUL RUSO-UCRAINEAN?
TRUMP ȘI ORBAN VOR SĂ FACĂ ALIANȚĂ
TAYLOR ȘI TRAVIS, SURPRINȘI ÎN LAS VEGAS STRIP
CE SPUNE MAȘINA TA DESPRE TINE?
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
RAY CHAN A MURIT LA 56 DE ANI