• Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, Daniel Gheorghe Popa, a murit.
  • El era infectat cu virusul SARS CoV-2, iar surse locale au confirmat faptul că a murit miercuri la un spital din București.

Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, Daniel Gheorghe Popa, a murit într-un spital din București. Colonelul avea Covid 19, confirmarea infectării fiind de câteva zile.

Decesul a fost înregistrat miercuri, au confirmat surse locale pentru MEDIAFAX. Colonelul Daniel Gheorghe Popa avea 57 de ani și se afla în fruntea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea din 2016.

Mesajul pompierilor constănțeni după ce șeful lor a murit din cauza Covid-19

„Colonelul Popa Daniel Gheorghe a avut o sete de cunoaștere cum rar întâlnești, fiind preocupat în mod continuu de autoperfecționare. A condus această instituție după principiile sale de viață, dorind în mod constant îmbunătățirea serviciilor pe care ISU Dobrogea le oferă cetățenilor județului, neabdicând nici un moment de la principiul corectitudinii. Ca și pompier și-a făcut cu cinste, pricepere şi devotament datoria şi a manifestat grijă faţă de colegii săi.

Nu se pot uita calităţile sale de militar şi nici calităţile umane, apropierea de oameni, calmul cu care rezolva problemele apărute şi spiritul de solidaritate faţă de cei cu care a lucrat. Dedicat trup și suflet meseriei, a reușit să imprime această atitudine și organizației, solicitându-ne să punem în permanență pe primul plan CETĂȚEANUL și obligația noastră de a-i asigura securitatea în domeniul situațiilor de urgență. Colonelul Popa Daniel Gheorghe a fost un patriot și DA, a iubit țara aceasta și meseria de salvator. Acesta a fost colonelul Popa Daniel Gheorghe”, este mesajul celor de la ISU Dobrogea.

Recomandări

VREM O ȘCOALĂ CA AFARĂ
URSULA CERE CONCURENȚĂ ECHITABILĂ CHINEI
BELLA IA PAUZĂ DE LA MODELING
RUBLEV CÂȘTIGĂ LA MADRID
CUM STĂM LA SPERANȚA LA VIAȚĂ
CIOLACU CHELTUIE PESTE BUGETARE