• Ianis Hagi (21 de ani) a ajuns, sub formă de împrumut, la Rangers de la Genk, în ianuarie 2020.
  • Publicaţia italiană Gazzetta dello Sport notează că gruparea din Scoţia a activat opţiunea de cumpărare a internaţionalului român.
  • Rangers va plăti 5 milioane de euro pe Ianis.

Ianis Hagi este ca şi transferat la Rangers. Cel puţin aşa scriu jurnaliştii italieni de la Gazzetta dello Sport, care anunţă că gruparea din Roma, Lazio, a pierdut lupta pentru a obţine semnătura mijlocaşului român. Scoţienii au activat opţiunea de cumpărare a lui Ianis, de la Genk, şi urmează să plătească 5 milioane de euro pe fostul căpitan al echipei Viitorul. 

Potrivit gazzetta.it, pentru Lazio ar fi fost mai uşor să negocieze cu belgienii, decât cu Rangers, formaţie care va cere în jur de 10 milioane de euro pe decarul primei reprezentative. A doua clasată din Serie A s-ar fi orientat deja către un alt jucător. Este vorba despre ghanezul de 20 de ani Mohammed Kudus, care evoluează acum la gruparea din Danemarca Nordsjaelland. 

Ianis Hagi a plecat de la Viitorul la Genk în vara anului 2019, iar în ianuarie 2020 a ajuns la Rangers, sub formă de împrumut. În tricoul scoţienilor a marcat de trei ori în 12 meciuri jucate. 

Recomandări

ALEGERI 2024
BERT LOVEȘTE UK
NOEL E CAMPION
DANS IRLANDEZ LA BRAȘOV
SE LEAGĂ PRIETENII
ORBAN IGNORĂ CPI