• În timp ce Biden se vede deja câștigător, Trump nu contenește cu acuzațiile de fraudă
  • Autoritățile sporesc protecția pentru Biden
  • În Georigia voturile vor fi renumărate, iar în Pennsylvania, voturile venite după ziua alegerilor vor fi puse separat.

Spectacolul electoral din Statele Unite e departe de a se încheia. Cei doi candidați sunt în continuare în ring. Și, chiar dacă Biden e cotat cu un avans mic în statele-cheie rămase, meciul încă se joacă.

Un meci pe care Trump și l-ar dori arbitrat de Curtea Supremă.
Nu contenește cu acuzațiile de fraudă. Și i-a cerut lui Biden să nu își proclame victoria, pentru că o face degeaba.

Orice meci important are și comentatorul său. Bogdan Nicolae, expert în politică externă, ne arată care sunt mizele jocului din acest moment.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Scandalul fraudei electorale

America e printre cele mai puternice democrații de pe Glob. Cu toate acestea, se pare că nu este pentru prima dată când mai multe voci din Statele Unite au menționat existența fraudei electorale.

Au fost multe voci din Statele Unite, prezidențiale sau nu, care au acuzat anumite aranjamente, anumite încercări de fraudare.

Au fost terminologii diferite, dar în esență, ele au mers în profunzimea temerilor, de-o parte și de alta, că aceste alegeri ar putea să fie aranjate, cumva, printr-o intervenție străină, printr-un aport semnificativ al unor imigranți sau prin tertipuri ale partidelor politice.”, a explicat Bogdan Nicolae.

Protecție sporită pentru Biden

Autoritatea Federală pentru Controlul Zborurilor a interzis zborurile pe deasupra sediului de campanie al lui Biden, plus că Serviciile Secrete i-au întărit paza.

„Există un nivel ridicat de amenințare la adresa democraților. Nu avem indcii că au fost formulate amenințări la integrității fizice a lui Joe Biden. Dar au fost cazuri în care indivizi sau grupuri reduse s-au interesat de siguranța secțiilor de vot sau a locurilor unde se face numărătoarea voturilor. Există, cu alte cuvinte, un nivel ridicat de alertă.”, a explicat expertul în politică externă.

America numără, lumea așteaptă

În Georgia, voturile vor fi renumărate, iar în Pennsylvania, voturile venite după ziua alegerilor vor fi puse separat. Bogdan Nicolae ne explică care mai e situația la numărătoare.

„De la stat, la stat există diferențe în tratarea buletinelor de vot care sosesc în secțiile de numărare, după un anumit termen. În cazul Pennsylvaniei avem o decizie la nivelul secției secretarului de stat care, preventiv, a dispus segregarea acestor buletine de vot.

În cazul Georgiei, unde avem o majoritate republicană, legea îi obligă ca acolo unde există o diferență foarte mică, 0,5% între cei doi candidați, să se pregătească pentru o renumărare.”, a explicat acesta.