• În comuna Ghimpeţeni, din Olt, aproximativ 40 de fermieri s-au asociat într-o cooperativă
  • Anul acesta, niciunul dintre ei n-a reuşit să-şi vândă produsele în supermarket
  • Membrii Cooperativei au cultivat aproximativ 100 ha de legume şi pepeni verzi
  • Mare parte din producţia nevândută este aruncată pe câmp

Ţi se pare că plăteşti prea mult pentru legumele şi fructele din supermarket? Zeci de tone de produse româneşti sunt aruncate pe câmp. Fermierii spun că n-au avut cui să vândă marfa, iar acum o transformă în îngrăşământ.

Alexandru Rățoi, președintele Cooperativei Agricole Ghimpețeni: „Am fost nevoiţi să o aruncăm , că nu avem unde să o comercializăm. Unde să te duci să o donezi, că te loveşti de tot felul de lucruri. Ştiţi cum e la noi,cei care au deja contracte asigură şi nu putem pătrunde, cum n-am putut pătrunde, de fapt, nici în market.”

Acum 2 ani mai mulţi fermieri s-au asociat şi au sperat că vor da lovitura – îşi vor vedea produsele pe rafturile supermarketurilor. Minunea a ţinut doar câteva luni. Apoi, micii fermieri au rămas pe cont propriu.
Alexandru Răţoi este preşedintele Cooperativei.

Recomandări

CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
CINE ÎL ARESTEAZĂ PE BIBI
NU CÂNTA!
ANA DE ARMAS IUBEȘTE IAR!

Alexandru Răţoi, preşedintele Cooperativei Agricole Ghimpeţeni: „N-am putut beneficia de fonduri europene datorită punctajului care…, am fost dezavantajaţi şi au fost avantajate societăţile mari.(…) Fonduri europene să ne asigurăm ceea ce ne trebuie: utilaje, o linie de sortare , ambalare, un depozit.”

Fermierii din Ghimpeţeni au rămas tot la tarabele din pieţe sau la cheremul samsarilor care le iau produsele en-gros. Pandemia de anul acesta i-a lăsat cu conturile goale. O treime din producţie a rămas pe câmp.