• Ludovic Orban și Nelu Tătaru s-au întrecut în declarații, dar tot degeaba
  • Orban anunța că locurile la Terapie Intensivă se vor suplimenta cu 200 de paturi
  • Până la urmă, au fost între 40 și 90 nici asta nu știm sigur

Începem o nouă săptămână fără să ştim cum şi unde vor fi îngrijiţi bolnavii de Covid-19 care ajung la terapie intensivă.

Ministerul Sănătăţii nu știe câte paturi de ATI avem pentru aceşti bolnavi. Nu am primit răspuns. Apoi, ministerul a arătat către departamentul pentru situaţii de urgenţă. Nici de acolo nu a răspuns nimeni. Situaţia este vagă. Suntem plimbaţi între instituţii, declaraţiile se schimbă o dată la două-trei zile, se fac promisiuni ferme, care se schimbă, se amână. „Situaţia este dinamică”, aşa spune ministrul Sănătăţii. Mai dinamice au fost declarațiile de săptămâna trecută. 

16 noiembrie

Ludovic Orban, premierul României: „Planul pe săptămâna asta prevede o creştere a capacităţii cu cel puţin 200 de paturi. Am discutat, pe săptămâna asta sunt cel puţin 200 de paturi, sunt soluţii pe care le-am gândit pe fiecare regiune. ”

Recomandări

TRUMP RESPINGE SONDAJELE
DIASPORA FACE DIFERENȚA
VIITORUL MOLDOVEI SE DECIDE
NOVO, CONTRA OBEZITĂȚII
SĂNĂTATE CU ORICE CHIP
UNDE MĂNÂNCI AZI?

20 noiembrie

Ludovic Orban, premieruel României: „Noi creştem numărul de locuri în secţiile de terapie intensivă. Obiectivul nostru este ca săptămâna viitoare să intre în funcţiune încă 280 de locuri noi în secţiile de terapie intensivă.” 

22 noiembrie

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: „Noi avem un număr în jur de 1.390 de paturi la terapie intensivă, avem 1.132 de pacienţi la terapie intensivă, mai avem în operaţionalizare încă 280 de paturi de la 24 de spitale, operaţionalizarea lor făcându-se între 7 şi 21 de zile.” 

Deci, promisiunea celor 200 de paturi de ATI în plus de săptămâna trecută a fost amânată. Dacă luăm în calcul declaraţiile ministrului Nelu Tătaru, care spunea la începutul săptămânii că avem 1300-1350 de paturi de ATI Covid, iar ieri a spus că avem 1390, vedem că s-a suplimentat capacitatea cu 40, până la 90 de locuri la terapie intensivă. Cert este doar că nu știm sigur.