În timp ce sectorul de stat își mărește numărul de angajați, companiile private taie salariile și dau oameni afară. Să vină Bolojan la București.

Conform datelor Ministerului de Finanțe, la finalul lunii septembrie 2020, la stat lucrau 1,24 de milioane de salariați. Cu 15.000 mai mult decât în urmă cu un an și cu 46.000 mai mult decât în 2018.

Tot acest aparat de stat reprezintă 30% din sectorul privat și avea o factură de plată de 80 de miliarde de lei până în luna august.

Recomandări

MESAJUL LUI IOHANNIS DE PAȘTE
SFÂNTA LUMINĂ S-A COBORÂT LA IERUSALIM
POLIȚIȘTII CHINEZI, ÎN ILEGALITATE ÎN FRANȚA
SÂMBĂTA MARE E DEDICATĂ RUGĂCIUNII
FIREA ÎL PRINDE PE NICUȘOR DIN URMĂ
BLOOMBERG LANSEAZĂ GHID PENTRU ROMÂNIA

32% din veniturile bugetului se duc pe salariile celor care lucrează la stat. Atenție, media Uniunii Europene este 22%.

Dintre cei 1,24 de milioane de salariați de la stat, 795.000 lucrează în administrația centrală și 445.000 în administrația locală. Sunt mulți, sunt puțini? Ilie Bolojan, fostul primar din Oradea și actualul președinte al Consiliului Județean Bihor, spune că vrea să-și reducă la jumătate aparatul din consiliul județean. Iar acest lucru nu va afecta serviciile prestate.
Cei care lucrează la stat au salarii la care cei din sectorul privat nici nu visează, mai spune Bolojan.

Dacă am extrapola modelul Bolojan la nivelul întregii țări, s-ar putea ca, poate nu jumătate, dar o treime din cei care lucrează la stat să fie în plus.
Banii eliberați ar putea fi folosiți pentru reducerea presiunii bugetare, dacă nu chiar pentru investiții.

Problema este că la nivel central, guvernul nu și-a arătat disponibilitatea de a face reduceri de personal ci dimpotrivă, angajează mai mulți oameni.
Până când ne vom confrunta cu o criză bugetară, singura certitudine este că sectorul privat a oprit angajările și chiar a început să dea oameni afară.

Andrei Cionca de la Impetum Grup, spune că numărul managerilor care au recurs la tăieri de salarii și chiar concedieri este în creștere.
Și criza este de-abia la început.