• „Europa este camera de gazare a lui George Soros”, a spus Szilard Demeter, şeful Muzeului Literar Petofi din Budapesta
  • Comentariile sale au scandalizat comunitatea evreiască din Ungaria
  • Un fost prim-ministru maghiar l-a sfătuit pe Demeter să şteargă articolul

Un comisar maghiar a atras critici în urma unui articol în care l-a comparat pe miliardarul George Soros, un aprig critic al guvernului Ungariei, cu Adolf Hitler, relatează Associated Press.

„Europa este camera de gazare a lui George Soros”, a spus Szilard Demeter, şeful Muzeului Literar Petofi din Budapesta. Afirmaţia a făcut într-un articol publicat sâmbătă în publicaţia Origo.

„Gazul otrăvitor curge din capsula unei societăţi multiculturale, care este mortală pentru stilul de viaţă european”, a mai scris el.

Recomandări

OFICIAL ÎN SCHENGEN
CE CÂȘTIGI LA GALA ZF?
PUTIN TESTEAZĂ ORȘENIK
BIDEN RESPINGE ICC
MANDAT PENTRU BIBI
VREMEA REA ÎNCHIDE A1

Comentariile sale au scandalizat comunitatea evreiască din Ungaria, fiind numite „fără gust” şi „de neiertat”.

George Soros, născut în Ungaria şi un supravieţuitor al Holocaustului, este o ţintă frecventă a guvernului maghiar pentru activităţile sale filantropice, care favorizează cauzele liberale. Campaniile guvernamentale care îl vizează pe Soros au condus la acuzaţii de antisemitism.

Gordon Bajnai, prim-ministru al Ungariei în perioada 2009-2010, a scris duminică pe Facebook că dacă Demeter nu va şterge articolul până luni, maghiarii şi restul lumii vor considera declaraţia sa ca fiind poziţia guvernului maghiar.