- Alegerile parlamentare se vor avea loc duminică, 6 decembrie.
- Votul se va desfășura în condiții sanitare speciale din cauza pandemiei de coronavirus.
- Toți participanții la vot sunt obligați să poarte masca de protecție.
Mai sunt două zile până alegerile parlamentare, iar cei care vor merge la vot trebuie să știe ce reguli vor respecta în secțiile de votare pentru a preveni răspândirea infecției cu COVID-19.
Advertisment
Astfel, potrivit hotărârii CNSU, este obligatorie purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către participanţii la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare. De asemenea, distanțarea fizică trebuie păstrată la minimum 1 metru între participanţii la procesul electoral, iar secțiile de votare trebuie să aibă dezinfectanți pe bază de alcool, pentru mâini.
Temperatura celor care vin să voteze la alegerile parlamentare va fi măsurată la intrarea în secția de votare. Numărul total de persoane care se vor afla ăn același timp în fiecare secție de votare nu va fi mai mare de 15. Accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum 1 metru între persoane.
Recomandări
Alegătorii, obligați să își dezinfecteze mâinile în două etape
Toți alegătorii sunt obligați să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secției de votare, precum și înainte de a părăsi localul de vot. Alegătorii vor introduce actul de identitate în suportul tabletei, pentru ca datele lor să fie preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. Dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile Apoi, votantul va trebui să-și îndepărteze masca pentru scurt timp pentru a putea fi identificați. După identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura.
Se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secţiei de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT”. Pe cât posibil, buletinele de vot, ştampila cu menţiunea „VOTAT” şi pixurile ce vor fi utilizate de către alegători pentru semnare vor fi dispuse astfel încât alegătorul să le poată prelua singur, fără a avea contact direct cu membrii biroului electoral al secţiei de votare, sub supravegherea şi la indicaţia acestora.
Votanții trebuie să aibă pix propriu
În ziua votării, echipa care transportă urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19, la unităţile sanitare non-COVID, la unităţile medico-sociale, azile de bătrâni, penitenciare şi centre de reţinere şi arestare preventivă.
Alegătorul care votează prin intermediul urnei speciale şi celelalte persoane prezente în incintă vor purta obligatoriu mască. Alegătorul îşi va dezinfecta mâinile înainte de preluarea buletinelor de vot şi a ştampilei cu menţiunea „VOTAT“, îşi va înlătura pentru scurt timp masca spre a fi identificat şi îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura. Alegătorul va semna în lista electorală utilizând ori de câte ori este posibil pixul personal. Ştampila cu menţiunea „VOTAT“ şi, dacă este cazul, pixul utilizat de alegător se dezinfectează după votare de către unul dintre membrii echipei care transportă urna specială prin pulverizare/ştergere cu soluţie dezinfectantă sau prin ştergere cu şerveţele/lavete impregnate cu dezinfectant pe bază de alcool.
Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială trebuie să poarte mască şi mănuşi ce trebuie schimbate sau dezinfectate cu o soluţie dezinfectantă pe bază de alcool la părăsirea fiecărei incinte;
Membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi personalul de pază care însoţesc urna specială nu vor intra în locuinţa în care se află alegătorul şi vor realiza toate formalităţile la intrarea în aceasta, asigurând o distanţă de minimum 1 metru faţă de alegător.
Partenerii noștri