• Îndrăgitul tenor italian va susține un concert pe 12 Decembrie.
  • Believe in Christmas va fi transmis în direct de la Teatro Regio di Parma, magnificul teatru de operă din Parma, Italia.
  • Concertul de Paște, din plină pandemie, a stabilit un record pentru un spectacol clasic pe YouTube.

Acest spectacol va include melodii din cel mai recent album al său, Believe, lansat la începutul acestei luni, pe 13 noiembrie 2020, relatează Forbes.

Programul pus în scenă promite, de asemenea, să includă unele dintre lucrările de Crăciun favorite ale tenorului, un acompaniament pentru orchestră completă și unele surprize.

Franco Dragone, cunoscut pentru munca sa cu Cirque Du Soleil, supraveghează direcția creativă a evenimentului. Biletele sunt deja disponibile online.

Recomandări

CÂND INTRĂM ÎN SCHENGEN
AFACERI RUSIA-COREEA
STĂ PROST CU VÂNZAREA
REVOLTA ROBOȚILOR
CE-AU GĂSIT AL LOR SĂ FIE
ANIME ȘI MANGA

„Conceptul din spatele Believe se bazează pe trei cuvinte: credință, speranță și caritate”, a spus Bocelli într-o declarație. „Acestea sunt cele trei virtuți teologice ale creștinismului, totuși – destul de independent de orice credință religioasă – sunt, de asemenea, cele trei chei extraordinare pentru a da sens și împlinire vieților fiecăruia dintre noi”.

Pandemia de COVID-19 a oprit practic spectacolele live. Astfel, echipa creativă a lui Bocelli a căutat soluții și a depus eforturi pentru a oferi inspirație și sprijin prin muzică în aceste vremuri grele, aducând concertele tenorului italian în mediul virtual.

Spectacolul de Paște al lui Bocelli, Music for Hope, într-un cadru emoționant: în centrul Domului din Milano, lipsit de oameni, a atras peste 2,8 milioane de spectatori simultan – stabilind un record pentru un spectacol clasic pe YouTube.