Ana Maria Icatoiu, antreprenor: Femeile contribuie la crearea de locuri de muncă. Foarte multe dintre acestea necesită competențe înalte.
  • Printre națiunile în care femeile au acum un impact extraordinar asupra economiei se numără SUA, Australia, Japonia, Italia, Coreea de Sud și Germania.
  • Femeile își depășesc omologii bărbați datorită nivelului lor de educație superior.
  • 50,7% din talentele cu studii universitare sunt acum femei.
  • Femeile cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani au mai multe șanse să aibă un nivel de educație mai înalt după liceu decât bărbații.
  • Grindal: „Femeile au, de asemenea, o tendință mai mare de a cheltui bani pentru educarea copiilor lor, ceea ce duce la generații mai productive”.

Dacă economia începe să se ridice în următorii doi ani, trebuie să le mulțumești femeilor. Cel puțin, asta arată un nou raport de la Ned Davis Research. De la participarea la locurile de muncă sau ocuparea forței de muncă și până la bursă, studiul a constatat că femeile cu vârsta cuprinsă între 20-30 devin ghinion pentru problemele economiei.

„E crucial să aibă viziuni foarte clare”

Dacă sunt sau nu femeile noii jucători de putere ai economiei aflăm acum de la Ana Maria Icatoiu, vicepreședinte Organizația Femeilor Antreprenor din Uniunea Generala a Industriasilor din Romania: „Femeia antreprenor nu doar își construiește independența financiară, ceea ce este foarte important, dar contribuie la crearea de locuri de muncă. Foarte multe dintre acestea necesită competențe înalte și generează salarii foarte bune. Și dezvoltă și comunitățile.

Până la urmă, în momentul în care perspectiva feminină ajunge în lumea afacerilor, se identifică și se soluționează foarte multe probleme de piață, ori insuficient exploatate ori neexploatate. Pentru o femeie aflată la început de drum e crucial să aibă viziuni foarte clare despre ce vrea să facă. Trebuie să aibă o pasiune în domeniul în care vrea să activeze. Sigur că sunt foarte importante cunoștințele despre gestionarea unei afaceri, abilitățile de leadership. E foarte importantă capacitatea de a-și construi și a-și menține o echipă solidă. Acestea sunt elemente critice. De asemenea, ce am constatat noi, prin structura patronală unde sunt vicepreședinte de patru ani, este că vitale sunt structurile de suport, pentru femeile antreprenor, mai ales pentru cele aflate la început de drum, indiferent de vârstă”, îți explică Icatoiu.

Recomandări

CINE-I „DI VINĂ”?
UE DĂ 9 MIL € PT. CHIRURGIA CU HOLOGRAME
AVEREA LUI MUSK CREȘTE
CAMPUS „MADE IN CHINA”
TU CE CONDUCI AZI?
XENOTRANSPALNTUL E NOUA ARMĂ A MEDICINII

Amalia Georgescu: Dintotdeauna femeile au fost aceste jucătoare ale puterii

De la participarea la crearea locuri de muncă sau ocuparea forței de muncă și până la bursă, femeile aduc noroc și prosperitate financiară pe oriunde calcă. Studiul a constatat că femeile cu vârsta cuprinsă între 20-30 cresc practic economia. Dacă sunt sau nu femeile noii jucători de putere ai economiei îți spune Amalia Georgescu, președinte Organizația Femeilor Antreprenor din România (OFA UGIR) Iasi și Regiunea de Nord-Est: „Am ales să-mi urmez visul. De atunci au trecut mai bine de 18 ani. Am două business-uri în zona de servicii și zona de producție.

În ultimul timp sunt foarte multe facilități oferite femeilor. Sunt încurajate să își deschidă o activitate în orice domeniu al economiei. Sau să acceseze forme de educație superioară. Cred că este o șansă cu adevărat pentru ca noi să ne facem simțită prezența în toate sectoarele de activitate. Cred că dintotdeauna femeile au fost aceste jucătoare ale puterii. Ele se ocupă de bunăstarea familiei, de educația copiilor, de achizițiile principale în casă.

Și, întradevăr, chiar dacă suntem preocupate de zona aceasta a frumuseții, a fashion-ului și ne place să ne înconjurăm de lucruri frumoase. Dar noi suntem tot timpul preocupate și de celelalte aspecte legate de viitorul copiilor sau viitorul familiei noastre. Sunt și studii care arată că mai bine de 70% din achizițiile generate în lume sunt generate tot de femei. Pentru că atunci când trebuie să luăm o casă sau o mașină sau să fim parte a deciziilor importante pentru viitorul familiei tot ne sfătuim împreună și, de multe ori, femeia știe să echilibreze mult mai ușor zona aceasta”, arată Georgescu.

Citește și