Cât câștigă companiile big tech din concedieri? Apple are nevoie de mai puțin de 30 de secunde pentru a produce venitul mediu anual al americanilor

Te-ai gândit vreodată câți bani câștigă Apple pe secundă? Deși profiturile giganților tehnologici au scăzut în a doua jumătate a anului 2022, situația s-a redresat în 2023 și a început să fie din ce în ce mai bună. Iar asta datorită restructurărilor masive pe care le-au făcut companiile.

Ce venituri înregistrează Apple și celelalte mari companii

Apple, Microsoft, Alphabet, Meta și Amazon sunt, practic, cele mai puternice companii tech din Statele Unite ale Americii. În ceea ce privește Apple, din octombrie 2022 până în septembrie 2023, compania a câștigat 3.074 de dolari pe secundă. Microsoft, 2.443, iar Alphabet 2.115. Meta și Amazon au câștigat 900, respectiv 600 de dolari pe secundă.

De fapt, cele cinci nume au obținut anul trecut 290 de miliarde de dolari în profituri nete, din cele 1600 de miliarde de dolari în venituri totale înregistrate. Datele publicate de Biroul de Recensământ din SUA arată că venitul mediu al gospodăriilor în anul 2022 era de aproximativ 75.000 de dolari, ceea ce înseamnă că Apple are nevoie de mai puțin de 30 de secunde pentru a produce venitul mediu anual al cetățenilor americani.

Cifrele au crescut după ce firmele au făcut restructurări în urma automatizării, deși e clar că au profitat și de contextul pandemic, însă se naște o întrebare: vor renunța la și mai mulți angajați, după zecile de mii care au fost concediați?

Citește și

Exit mobile version