- Studiu: 4 din 10 români dețin sau au avut criptomonede.
- La nivel mondial, peste 150 de milioane de persoane dețin Bitcoin.
- Sebastian Burduja vrea ca toate plățile cu monede digitale să se facă legal, în țara noastră.
România ar putea reglementa piața criptomonedelor, susține deputatul PNL Sebastian Burduja. El vrea ca toate plățile cu monede digitale să se facă legal, în țara noastră.
Sebastian Burduja, deputat PNL: „Deci în loc să aducă aici acești bani în România și să-i investească aici, să-i pompeze în economia românească, vor ajuta economiile altor state. Lucru care se întâmplă și în prezent.
Mihnea Blidaru, specialist Criptomonede, a oferit un interviu în cadrul Aleph News în care a dezbătut pe scurt felul în care ar putea ajuta o reglementare legală, atât utilizatorii cât și statul român.
„O astfel de reglementare ar ajuta pe ambii, sunt persoane care doresc sa tranzacționeze criptomonede și care o fac într-un mod sută la sută legal, adică nu le folosesc în scopuri ilegale, dar cu toate astea băncile sunt reticente, mai ales la sume mai mari. Tind să cred că și pe ultilizatori i-ar ajuta o astfel de reglementare, dar și România ar avea avantaje pentru că în fiecare zi apar proiecte noi, proiecte serioase pe tehnologie, care vor să implementeze si tehnologia blockchain și care sunt nevoite să-și facă firme în alte tări, în care criptomonedele sunt reglementate și să poată folosi criptomonedele ca și monede de schimb. Un avantaj ar fi atragerea de potențiale proiecte din jurul României. Eu cred că ar fi benefic atât pentru utilizatorii români cât și pentru stat”, a spus Mihnea Blidaru.
Întrebat dacă piața crypto ar putea fi afectată de conflictul ruso-ucrainean, acesta a explicat că nu ar fi prima dată când piața crypto trece prin schimbări majore și că întotdeauna impactul este mai degrabă pe termen scurt.
„Piața de criptomonede a mai trecut prin război și prin alte părți ale lumii, într-adevăr va reacționa în cazul unui atac, dar eu tind să cred că impactul va fi doar pe termen scurt, nu cred că avem motive să ne facem griji”, a mai adăugat specialistul.
84% dintre români vor să cumpere criptomonede
Un studiu Ipsos România arată că 84% dintre români vor să cumpere criptomonede, iar 55% dintre cei care sunt familiarizați cu această noțiune vor ca băncile din țara noastră să ofere servicii crypto.
96% dintre adulţii români conectaţi la internet au auzit de criptomonede, iar 84% dintre români vor să cumpere criptomonede. Bitcoinul cea mai cunoscută criptomonedă în rândul românilor, conform unui studiu.
IPSOS România, la solicitarea Tradesilvania.com, a făcut în ianuarie un studiu de piaţă independent, care evaluează gradul de adopţie a criptomonedelor în România. Studiul a fost realizat în rândul a 500 utilizatori de internet cu vârste cuprinse între 18-55 ani, proveniţi din mediul urban sau rural din România.
Studiul a identificat faptul că majoritatea covârşitoare (96%) a adulţilor români conectaţi la internet au auzit de criptomonede, cea mai mare pondere dintre aceştia reprezentând respondenţii din oraşele mari (cu peste 200.000 de locuitori), cu un nivel superior de educaţie.