- FMI: Economia României stă mai bine decât a celorlalte țări din Uniunea Europeană
- FMI estimează o creștere a PIB-ului de 7%
- Ionuț Dumitru: „Ne-a protejat cumva faptul că structura noastră economică e semnificativ diferită față de cea europeană”
Fondul Monetar Internațional anunță că România ar putea avea o revenire puternică a economiei. Creșterea produsului intern brut real este de 7 procente. Așa că, țara noastră, pare să aibă cea mai rapidă redresare în rândul țărilor Uniunii Europene. Ionuț Dumitru, economist-șef la Raiffeiesen Bank, crede că România a performat mai bine decât celelalte state.
„Ne-a protejat cumva faptul că structura noastră economică e semnificativ diferită față de cea europeană, mediile europene. Și, în același timp, aș spune că am avut un management al pandemiei destul de bun, care a permis cumva ținerea sub control a pandemiei”, a spus Ionuț Dumitru.
Mircea Coșea, profesor de economie are altă părere. Spune că FMI-ul este mai optimist în legătură cu economia României, decât propriul nostru Guvern. El nu este atât de încrezător în această revenire într-un timp scurt.
„Dacă mai blocăm economia în continuare, nu dăm drumul la ramuri și nu punem și HoReCa în funcțiune, economia va merge sub nivelul ei normal, deci colectările la buget vor fi mici. Asta înseamnă că nu vom putea să realizăm în țară ceea ce ne propunem”, a spus Mircea Coșea.