Cea mai mare clădire sferică din lume are un start dificil. Arena Sphere din Las Vegas a pierdut aproape 100 milioane dolari

Cea mai mare clădire sferică din lume are un start dificil de existență. The Sphere din Las Vegas, cea care a costat 2,3 miliarde de dolari, a pierdut aproape 100 de milioane de dolari în primul trimestru după deschiderea oficială.

The Sphere a înregistrat mai exact o pierdere de 98,4 milioane de dolari în primul trimestru fiscal. Și cum un rău nu vine niciodată singur, Guatam Ranji, directorul financiar al Sphere Entertainment, și-a dat demisia săptămâna trecută, după o ceartă cu CEO-ul James Dolan. Trebuie menționat faptul că sfera gigantică nu a avut prea mult timp să aibă venituri, deoarece a fost deschisă doar o lună înainte de încheierea trimestrului. Lună în care a găzduit două concerte U2, generând venituri de 4,1 milioane de dolari din evenimente și 2,6 milioane din licențe pentru suite.

De ce atrage acest proiect atât de mult atenția? Pentru că vorbim de ceva grandios. Sfera are o înălțime de 366 de metri și aproape 18.000 de locuri în interior. Este cea mai mare structură sferică din lume, cu un exterior format din 1,2 milioane de lumini LED capabile să emită 256 de milioane de culori diferite.

Între timp a devenit și simbol al orașului. Dolan, anticipează extinderea globală a acestui concept, inclusiv în Londra. Cu toate acestea, proiectul a întâmpinat opoziție semnificativă din partea localnicilor, care consideră că este nepotrivit pentru zona respectivă și ar agrava poluarea luminoasă. Proiectul din Londra a fost întârziat din cauza unor negocieri îndelungate de planificare. Având în vedere aceste pierderi financiare, rămâne de văzut dacă proiectul va fi extins și în altă parte.

Citește și


Exit mobile version