- Firmele de curierat au avut anul trecut afaceri de 5,2 miliarde de lei
- Anul ăsta, datorită pandemiei, ar putea ajunge la 6 miliarde de lei
- Răzvan spune că zilele viitoare numărul de colete livrate va creşte cu circa 40%
Firmele de curierat şi poştă au prosperat anul ăsta. După ce anul trecut industria valora 5,2 miliarde de lei, anul ăsta, datorită pandemiei, ar putea ajunge la afaceri de 6 miliarde de lei, conform datelor ZF.
Răzvan lucrează la Fan Courier de patru ani şi jumătate şi spune că într-o zi obişnuită are de livrat în jur de 120 de colete. Iar forfota abia începe. Spune că săptămână viitoare se aşteaptă să aibă şi cu 40% mai multe colete decât în mod normal. Pentru că munca de acasă a luat amploare, anul ăsta curierul ţi-ar putea aduce mai repede comanda de Black Friday.
Răzvan, curier: „Astăzi cred că am în jur de 170 de expediţii. Zilele viitoare vor fi mult mai multe deoarece expediţiile vor veni, sunt în drum către noi. (…) Sunt mai puţine expediţii cu plata rambsurs deoarece, ţinând cont de faptul că este pandemie, mulţi clienţi se feresc de acest lucru.”