• Restaurantele au redeschis 30% din capacitatea interioarelor
  • Anul trecut au avut piederi de circa 80%
  • În 2020, au avut pierderi de 1 miliard de euro din încasări

De luni interiorul restaurantelor este deschis la o capacitate de 30%. Și parcă vestea nu le surâde doar antreprenorilor, ci și clienților. Monica spune că încearcă să iasă măcar o dată pe săptămână. Îi este dor de o viață normală.

Sincer, e foarte bine pentru că simțim și noi, în sfârșit, că revenim la un normal. Nu știu dacă un normal ca înainte, dar măcar acum putem să ne bucurăm de asta și sperăm să rămână așa”, afirmă Monica, clientă.

Chelnerii au fost, poate, cei mai afectați de pandemie. Acum, își pun speranța în această nouă redeschidere.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

„Noi așteptăm să nu le fie teamă clienților pentru că avem măsuri de protecție, așteptăm să vină în număr cât mai mare, cât ne permite capacitatea de 30%”, afirmă Andreea, chelneriță.

Antreprenorii așteaptă de mult momentul. S-au pregătit, iar acum speră doar să rămână deschiși. Mirela este director de comunicare și marketing al unul lanț de restaurante. Spune că pentru luni au comandat cu 20% mai multă marfă decât în ultima perioadă.

Vom deschide, așa cum au spus autoritățile, 30% din interior. Vom așeza cartoane pe fiecare masă care nu trebuie ocupată astfel încât să respectăm distanțarea socială. Dezinfecatarea mesei după fiecare client oricum se întâmplă și pe terasă, acum doar transpunem asta și la interior. Pe măsură ce vom vedea că mesele sunt constant pline, atunci vom aduce și oamenii de acasă”, a spus, pentru Aleph News, Mirela Mateescu, director de comunicare și marketing al lanțului de restaurante La Mama.

Cât au de recuperat antreprenorii

Pierderile cauzate de pandemie sunt greu de recuperat. E vorba de nu mai puțin de trei miliarde de euro si 200.000 de angajaţi. Sunt antreprenori, ca Daniel Mischie sau Cătălin Mahu, care spun că pierderile nu se vor recupera niciodată. Alţii spera ca în 2-3 ani să le revină cifra de afaceri la ce a fost în 2019. Pentru că în 2020 au pierdut 80% din cifra de afaceri.

Unii antreprenori spun că este praf în ochi redeschiderea, exemplul lui Liviu Vieru, proprietar la 2 restaurante. Unii se tem să deschidă că au ajuns la fundul sacului tot privind cu ochii în zare după ajutorul statului. Alţii spun că vor profita de fiecare fărâmnă de şansă pentru a putea să mai facă un ban. Sursă de supravieţuire va rămâne  livrarea la domiciliu pentru cine şi-a permis această adaptare şi capacitatea de 30% pentru cei care mai au puterea să deschidă.