Impozit redus pentru „casele verzi”. Proiectul aflat în Parlament

Investești și economisești. De la această premiză pleacă o casă verde care te-ar putea scuti de impozite. Tot ce trebuie să faci este să investești în panouri solare, pompe de căldură sau izolare termică a clădirii. Sigur, folosind materiale ecologice.

Consiliul local va decide mai apoi dacă mai ai sau nu de plătit impozite.

Consiliile locale pot hotarî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei datorate pentru urmatoarele cladiri: (…) cladirile la care proprietarii au executat pe cheltuiala proprie lucrări de investiții pentru utilizarea sistemelor de încalzire și de producere de energie electrică regenerabilă prin: instalarea de panouri solare, pompe de caldură sau izolare termica a clădirilor cu materiale ecologice”, conform propunerii legislative pentru completarea Codului fiscal.

Gabriel Tănăsescu a făcut acest pas cu șapte ani în urmă. Încă de atunci crede că e cea mai bună soluție.

Am făcut cerere la distribuitorul de energie și mi s-a dat un preț destul de mare, care cu acei bani am instalat acest sistem fotovoltaic pe care îl am și în momentul actual. Din când în când am mai upgradat sistemul și sunt dependent energetic de 7 ani”, afirmă Gabriel Tănăsescu, manager Eco Wind Solar Install.

Ionuț Purica, expert în energie spune că încurajarea energiei regenerabile este ca o monedă – are două fețe. E un pas important, dar nu uita și de eventualele probleme care pot apărea.

Un număr mare de asemenea consumatori pot ajunge să livreze energie în sistem poate să creeze probleme în momentul când ei se decuplează de la sistem și încep să consume singuri, pentru că pot să apară căderi de surse de alimentare mai mari”, explică Ionuț Purica, expert în energie.

România vrea să accelereze drumul către ‘’verde’’. Senatorii analizează acum un proiect de lege care le permite consiilor locale să decidă, în funcție de budget, dacă-i vor scuti sau nu pe proprietarii caselor verzi de taxe.

„La nivel de impact bugetar, colegii mei au calculat la o reducere de 30% a impozitului asta înseamnă undeva între 60 și 500 lei pe an reducere pe clădire, asta înseamnă pe 5 ani undeva de la 300 la 2.500 lei”, potrivit președintelui Comisiei Economice a Senatului, Silvia Dinică.

Exit mobile version