• Una dintre cele mai consumate băuturi de pe glob ar putea avea grav de suferit, dacă temperaturile vor continua să crească.
  • Culturile din Africa de Est generează venituri de aproximativ două miliarde de dolari anual.
  • În întreaga lume, aproximativ 3 miliarde de cești sunt băute în fiecare zi, iar costul anual al acestora este de peste 200 de miliarde de dolari.

Încălzirea globală are efecte extrem de puternice pe mai multe planuri, unul dintre ele fiind chiar producția de cafea. Una dintre cele mai consumate băuturi de pe glob ar putea avea grav de suferit, dacă temperaturile vor continua să crească într-un ritm alarmant.

În Nandi, o regiune din vestul Kenyei, procesul prin care se obținea cafeaua (cultivarea, plantarea, maturarea, recoltarea și vânzarea) era extrem de simplu. „În fiecare an, era la fel. Era la timp”, a declarat Jeremiah, președintele unei cooperative, conform The Economist.

Potrivit spuselor acestuia, ploile, seceta și temperaturile din ce în ce mai mari pun în pericol plantațiile de arbori de cafea, iar culturile din Africa de Est generează venituri de aproximativ două miliarde de dolari anual. Mai mult decât atât, supraîncălzirea arbuștilor de cafea poate afecta și producția de ceai care este exportată, cel mai mult, din Kenya.

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

Calitatea pe care cafeaua o are poate fi puternic afectată

Consecințele afectării plantațiilor de cafea sunt următoarele: calitatea inferioară a boabelor de cafea și scumpirea acesteia. În cosecință, numărul băutorilor de cafea va scădea. În prezent, în întreaga lume, aproximativ 3 miliarde de cești sunt băute în fiecare zi, iar costul anual al acestora este de peste 200 de miliarde de dolari.

Suprafața totală pe care este cultivată cafeaua s-ar putea înjumătăți până în anul 2050, conform unor cercetări. De asemenea, temperaturile care continuă să crească îi pot forța pe cei care se ocupă de plantațiile de cafea să coboare altitudinea acestora.

60% din producția mondială de cafea și peste 98% din producția din Kenya sunt reprezentate de plantele Arabica ce au nevoie de o temperatură cuprinsă între 18°C și 21°C, pentru a ajunge în punctul în care pot fi recoltate.