• România a pierdut temporar producția de energie a unui reactor al centralei de la Cernavodă.
  • Din cauza situației, România a important de la vecini 1.600MW la un consum de 7.000MW.
  • România a avut luni o medie de 229 euro/MWh, aproape dublu față de Ungaria.
  • ZF: Nu am făcut ca stat investiții în producție, dar nu i-am lasat nici pe alții să o facă.

Săptămâna a început foarte rău pentru România din punct de vedere energetic. Oprirea temporară a unui reactor al centralei de la Cernavodă a făcut ca România să importe masiv energie de la vecinii săi. Mai exact, luni importa peste 1.600 MW la un consum de 7.000MW. Prețul? 229 de euro pe megawat oră. De ce suferă România acum? Statul nu a făcut investiții în producție și nu i-a lăsat nici pe alții să o facă, scrie ZF.

Când și cum va resimți România acest import masiv de energie?

„Săptămâna trecută au avut loc importuri foarte, foarte mari, mai ales seara, urmate de prețuri crescute. Acest lucru însemnând recorduri de 900 sau peste 900 de euro megawat oră. Sunt costuri enorme pentru România. Se observă foarte ușor o lipsă a investițiilor eficiente în sectorul energetic. Aceste prețuri mari rezultă în urma unor negocieri sau licitații de prețuri pe termen lung. Hidrocentralele au pierdut foarte mult apă atunci când aveau cea mai mare nevoie de ea. Sunt multe capacități și domenii care trebuie dezvoltate, fie că este vorba despre eoliene sau fotovoltaice. Suntem într-un colaps, într-o zonă extrem de deficitară”, a declarat Silviu Gurlui, profesor, pentru Aleph News.

Cum s-a ajuns la această situație?

„Nu avem suficiente resurse și pierdem foarte mult. Noi vindem foarte ieftin atunci când avem plusuri de energie și cumpărăm foarte scump. Prețurile sunt infernale și de neconceput pentru Europa. Există soluții, dar trebuie să investim foarte repede”, a adăugat acesta.

Recomandări

CÂT DE SĂNĂTOS E MOȘU?
SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
CÂT COSTĂ DISTRACȚIA?
CCR SUB LUPA SUA
RUSIA EXECUTĂ PRIZONIERII

Citește și