• 72% dintre specialiştii HR din România afirmă că principala provocare pe care au avut-o în ultimul an a fost gestionarea stării emoţionale a angajaţilor
  • Deşi starea de bine a angajaţilor este pe primul loc în România, acest indicator este mult în spate comparativ cu alte ţări din regiune
  • În ceea ce priveşte stările emoţionale ale angajaţilor, românii şi grecii par să fi fost printre cei mai afectaţi de pandemie

Circa 72% dintre specialiştii HR din România afirmă că principala provocare pe care au avut-o în ultimul an a fost gestionarea stării emoţionale a angajaţilor, scrie Ziarul Fiananciar.

Principalele preocupări ale specialiştilor în resurse umane din România sunt starea de bine a angajaţilor într-o „normalitate nouă“ (38,2%), urmate de cele legate de reputaţia anga­jatorului (employer branding – 35%), de managementul schimbării şi al crizei (23%), şi de recrutare şi retenţie (20%), conform unui sondaj al Undelucram.ro, o comunitate online care oferă recenzii despre angajatori, informaţii salariale sau mediul de lucru din companii.

„Observăm că starea de bine a angajaţilor într-o «normalitate nouă» este prioritară pentru companii, ceea ce ne bucură, însă recent evidenţiam că bugetele pentru well-being au fost primele reduse în criză. De asemenea, prioritizarea stării de well-being este aproape la jumătate faţă de alte ţări din zonă. Acest lucru se datorează şi faptului că în ţările mai dezvoltate din regiune exista o tradiţie în acest sens – se investeşte în programe de well-being de aproximativ 10-15 ani, în timp ce în România acest trend a apărut în ultimii cinci-şase ani”, spune Costin Tudor, fondator şi CEO al Undelucram.ro.

Recomandări

CIOLACU: „RO ESTE INSTABILĂ”
INTERSTELLAR ARE SUCCES
BITCOIN INTRĂ ÎN LUX
DAC-AȘ FI PREȘEDINTE...
CE URMĂREȘTE RUSIA?
NOI AUDIERI LA TIKTOK

Deşi starea de bine a angajaţilor este pe primul loc în România, acest indicator este mult în spate comparativ cu alte ţări din regiune. În Cehia, 67,5% dintre companii pun acest element pe primul loc, în Ungaria 62%, iar în Grecia 58,2%.

„Angajaţii români spun că sunt foarte stresaţi şi temători, dar nu apelează la terapie. Le recomandăm specialiştilor HR să le fie cât mai aproape angajaţilor atât prin discuţii individuale, cât şi prin programe de echipă”, afirmă Costin Tudor.

În ceea ce priveşte stările emoţionale ale angajaţilor, românii şi grecii par să fi fost printre cei mai afectaţi de pandemie. Astfel, 40% dintre angajaţii români afirmă că starea emoţională le-a fost afectată mult şi foarte mult de pandemie, în timp ce în cazul grecilor rata este de 48%. La polul opus, 30% dintre angajaţii unguri şi 18% dintre cehi au fost afectaţi emoţional.