• Dacă anul trecut, pandemia a influenţat planurile de concediu ale românilor, în prezent, provocarea este dată de contextul economic, care pune presiune pe bugetele de vacanţe.
  • Anul trecut, peste 22% dintre români spun că au plecat în destinaţii exotice, dincolo de graniţele României, în timp ce 31% şi-au organizat concediul pe teritoriul României.
  • Când vine vorba de cazare, 51% dintre respondenţi preferă hotelul sau pensiunea şi 14% iau în calcul să-şi petreacă vacanţa într-un apartament închiriat în regim hotelier.

Unul din doi angajaţi români pleacă anul acesta în concediu, în prima vacanţă fără restricţii după pandemie, cu un buget mai mic sau cel mult egal cu cel de anul trecut, potrivit unui studiu.

Restricţiile nu îi mai împiedică pe români să îşi facă planuri de concediu anul acesta, dar cei mai mulţi au buget limitat de vacanţă. În contextul inflaţiei şi a creşterii generale a costurilor de trai, 31% dintre români scot din buzunar la fel de mult ca anul trecut pentru vacanţa din această vară, iar 19% au redus bugetul cu 30-50%, potrivit unui sondaj realizat pe platforma BestJobs.

Restul de 41% dintre cei care au declarat că şi-au făcut planuri pentru vacanţă se aşteaptă să cheltuie mai mult în acest an, iar 9% au de gând să rămână acasă în vacanţă şi să nu cheltuie nimic.

Recomandări

SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT
SUA NU ÎNCHIDE GUVERNUL
ÎNCEP CONSULTĂRILE
UNDE MERGI LA BRUNCH
REVOLUȚIA AJUNGE ÎN CAPITALĂ

„Dacă anul trecut, pandemia a influenţat planurile de concediu ale românilor, în prezent, provocarea este dată de contextul economic, care pune presiune pe bugetele de vacanţe. Cu toate acestea, vacanţele şi perioadele fără a sta cu gândul la muncă sunt absolut necesare pentru sănătatea mintală şi pentru prevenirea stării de burnout, în special după ultimii doi ani, în care interacţiunile sociale şi călătoriile au fost limitate. Aceste nevoi nu ar trebui ignorate, iar angajatorii ar trebui să se asigure că angajaţii au parte de timp liber suficient”, spune Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Câte zile de concediu mai au românii

Aproximativ 35% dintre angajaţii români ce au participat la sondaj spun că nu mai au nicio zi de vacanţă rămasă din anul trecut. Alţi 31% şi-au păstrat mai puţin de 10 zile pentru acest an, 16% mai au între 10 şi 20 de zile, iar 7% au chiar peste 20 de zile disponibile.

Cu toate acestea, 47% au de gând să îşi ia liber între 5 şi 10 zile consecutive pentru vacanţa de vară, în timp ce 26% vor să îşi ia peste 10 zile. 8% îşi vor lua mai puţin de 5 zile, iar 19% nu sunt încă siguri dacă îşi vor lua concediu.

Anul trecut, peste 22% dintre români spun că au plecat în destinaţii exotice, dincolo de graniţele României, în timp ce 31% şi-au organizat concediul pe teritoriul României, din motive ce ţin de sănătate. Doar 8% au plecat şi în ţară şi în străinătate, iar 22% au stat acasă. Situaţia din acest an este diferită.

Aproape 45% dintre participanţi au declarat că vor petrece zilele libere în afara ţării. 36% vor face vacanţa în ţară, în afara localităţii, în timp ce peste 20% au ales să îşi împartă concediul între destinaţii locale şi străinătate.

Când vine vorba de cazare, 51% dintre respondenţi preferă hotelul sau pensiunea şi 14% iau în calcul să-şi petreacă vacanţa într-un apartament închiriat în regim hotelier. Alţii au găsit soluţii prietenoase cu bugetul lor, cum ar fi să se cazeze la prieteni, rude sau cunoştinţe (6%), să îşi plănuiască vacanţa în zona unde au o proprietate personală (4%) sau să meargă cu cortul (3%).

Sondajul a fost efectuat în perioada 23 iunie – 7 iulie pe un eşantion de 1.113 utilizatori de internet din România.