• Primul avion de pasageri de fabricație internă a efectuat duminică primul zbor comercial, în timp ce China încearcă să concureze cu giganți ai industriei precum Boeing și Airbus pe piața mondială a avioanelor.
  • Avionul C919, construit de Commercial Aviation Corporation of China, a transportat aproximativ 130 de pasageri în timpul zborului.
  • Avionul a decolat duminică dimineața de pe aeroportul Hongqiao din Shanghai și a aterizat mai puțin de două ore mai târziu la Beijing.

Primul avion de linie construit de China, C919, a realizat duminică primul zbor comercial de inaugurare, de la Shanghai la Beijing, iar constructorul său, compania Comac, a anunţat că a înregistrat deja 1.200 de comenzi, o cotitură în sectorul chinez al transportului aerian, care vrea să rivalizeze, de mult timp, cu concurenţii săi din Occident, scrie Al Jazeera.

C919: Avionul de pasageri construit în China a efectuat primul zbor

Beijingul speră ca avionul de tip C919 să rivalizeze cu aeronavele străine cele mai populare – Boeing 737 MAX şi Airbus A320. „În viitor, majoritatea pasagerilor va putea să aleagă să călătorească la bordul aparatelor mari de concepţie naţională”, pledează televizunea chineză de stat CCTV.

Aronava care a efectuat zborul MU9191 al companiei China Eastern Airlines a aterizat „uşor” pe Aeroportul Internaţional din Beijing, cu aproximativ 40 de minute mai devreme, către ora locală 12.30 (7.30, ora României), potrivit CCTV.

Simplu, confortabil și memorabil

Zborul „a fost extrem de fluid, confortabil şi memorabil. Cred că mi-l voi aminti mult timp”, a declarat CCTV un pasager, la bordul avionului, după aterizare.

Avionul a decolat de pe aeroportul Hongqiao din Shanghai, duminică dimineaţa, potrivit unor imagini difuzate de post, care preciza că la bord se aflau 130 de pasageri.

Înainte de decolare, presa de stat a prezentat zeci de pasageri adunaţi pe aeroportul din Shanghai, pentru a admira aeronava albă, cu linii elegante. Ei au urcat apoi la bordul avionului care, după ce a rulat pe pistă, a decolat.

Grupul de pasageri a primit bilete de îmbarcare roşii, iar la bord o fastuoasă „masă tematică”, pentru a sărbători evenimentul, potrivit CCTV.

China, care încearcă să devină autonomă în sectorul tehnologiilor, a investit mult în producţia primului avion de linie de concepţie chineză.

Ambițiile aviatice ale Chinei cresc vertiginos

Aeronava este construită de către întreprinderea de stat Comac, dar numeroase piese provin din alte ţări. Avionul de tip C919 urmează să fie desfăşurat, începând de luni, pe rute regulate ale China Eastern Airlines, pentru a realiza o legătură de la Shanghai la Chengdu (sud), a anunţă CCTV.

Primul model al acestui avion cu fuzelajul îngust, care poate transporta 164 de pasageri, a fost livrat în mod oficial companiei aeriene chineze în decembrie 2022.

Directorul general adjunct al Comac, Zhang Yujin, declara în ianuarie publicaţiei The Paper, susţinută de putere, că întreprinderea a înregistrat peste 1.200 de comezni ale aeronavei.

Constructorul de stat preconizează să-şi crească în cinci ani capacitatea de producţie anuală la 150 de modele, anunţa atunci Zhang Yujin.

Asia – şi China mai ales – constituie obiective prioritare ale giganţilor european Airbus şi american Boeing, care încearcă să profite de pe urma cererii tot mai mari de zboruri ale unei clase medii de o mărime importantă.

În aprilie, Airbus a anunţat o dublare a capacităţilor de producţie în China şi a semnat un acord în vederea construirii unei a doua linii de asamblare a A320, la Tianjin (nord-est). Prima instalaţie de asamblare de la Tianjin a fost deschisă în 2008 şi produce patru avioane de tip A320 pe lună, un ritm pe care Airbus speră să-l crească la şase pe lună până la sfârşitul lui 2023.

Citește și

VIDEO. Apa de pe un canal din Veneția a devenit verde fosforescentă

Ultimul colaborator al lui Stephen Hawking dezvăluie ultima teorie a faimosului astrofizician

Kim Kardashian dezvăluie ce cadou primește fiecare dintre copiii ei de ziua lor de naștere: „Vor aprecia asta”