• BVB este la maxim istoric din punctul de vedere al numărului de investitori.
  • În ceea ce priveşte randamentele, există așteptări că ele vor coborî în a doua parte a anului.
  • Piața de capital din România este una dintre piețele cu cele mai bune rezultate la nivel global de la listarea Hidroelectrica.


Liderii unora dintre cele mai importante companii listate la bursa de la București, împreună cu brokeri, fonduri de investiții și autoritățile relevante au dezbătut, împreună cu jurnaliștii ZF, evoluția pieței de capital din România și perspectivele din 2024 la ZF Capital Markets 2024. Concluzii? Piaţa de capital de la Bucureşti a avut un an 2023 foarte bun, susţinut de listarea record a Hidroelectrica, de creşterea puternică a capitalizării bursiere şi de numărul de investitori care a ajuns la maxim istoric.

Cum văd actorii pieței de capital bursa românească în 2024?

„Suntem la maxim istoric la numărul de investitori, la 180.000. Şi nu a fost doar impactul Hidroelectrica: au fost 18.000 de conturi noi în T2, dar încă 8.000 de conturi în T1 şi T3, alte 10.000 de conturi în T4“, a declarat Radu Hanga, preşedinte al BVB.

În opinia lui, pentru dezvoltarea pieţei de capital este nevoie, pe lângă investitori insti­tu­ţionali, şi de atragerea unui număr cât mai mare de investitori de retail. „O piaţă domi­nată de investitori instituţionali va fi o piaţă serioasă, dar fără multă lichiditate, pentru că ei au strategia buy and hold.“ În acest con­text, un instrument care s-a dovedit de succes în cazul pieţei locale în ultimii ani sunt titlu­rile de stat emise de Ministerul de Finanţe, cele două programe Fidelis şi Tezaur generând în 2023 încasări de 21 mld. lei.

Recomandări

FERRARI LANSEAZĂ UN NOU BOLID
SCHOLZ RĂMÂNE FĂRĂ NEMȚI
CE SEMNIFICĂ VINEREA MARE
CUM TE FEREȘTI DE FAKE NEWS
DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
ROMÂNI EVACUAȚI DIN GAZA

„Anul acesta organizăm Fidelis de cinci ori pentru că avem cerere foarte mare. Oamenii vor să cumpere mai des şi am scurtat puţin perioadele de subscriere. Ne aşteptăm de la zona de retail la 20-25 de miliarde de lei anul acesta din cele două programe“, a precizat Ştefan Nanu, director general al Trezoreriei.

Citește și