- 24 iunie este ziua în care românii sărbătoresc Sânzienele, nașterea Sfântului Ioan Botezătorul sau Ziua Iei.
- Ziua de Sânziene este încărcată de tradiții și obiceiuri, iar românii le respectă cu strictețe.
- Calendarul Creștin Ortodox spune că pe 24 iunie este dezlegare la mâncărurile din pește.
Ziua de 24 iunie este cunoscută în popor drept Ziua Sânzienelor, Drăgaica, ziua Iei sau ziua nașterii lui Ioan Botezătorul.
Este lesne de înțeles că această sărbătoare este încărcată de însemnătate pentru români, mai ales prin prisma tradițiilor și obiceiurilor pe care oamenii le respectă cu strictețe.
Ziua Iei a fost stabilită în România, în 2013, pe 24 iunie.
Sânzienele sau Drăgaica
Sânzienele sunt cunoscute în cultura poporului român drept zâne bune, cu chip nespus de frumos, care trăiesc în păduri sau pe câmpii, departe de ochii oamenilor.
Ele sunt imaginate adesea dansând și bucurându-se, în cerc, cu tălpile goale și îmbrăcate în rochii lungi și albe, cu părul despletit.
Etnologul Marcel Lutic a explicat pentru Mediafax ce puteri au Sânzienele în tradiția noastră: „Ele sunt socotite zâne ale câmpului, dând puteri deosebite florilor şi buruienilor, astfel încât acestea, în preajma sărbătorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu întâmplător, după sărbătoarea Sânzienelor, toate plantele dau îndărăt, adică nu mai cresc deloc.”
Totuși, Sânzienele pot fi și zâne rele dacă acestea sunt supărate, spune tradiția. Dacă te întrebi cum ai putea să le superi pe aceste femei frumoase, uite un răspuns simplu: nerespectând obiceiurile din ziua de 24 iunie.
Ziua de Sânziene mai este cunoscute în folclor și ziua de Drăgaică.
Obiceiuri și tradiții de Sânziene
În ziua de Sânziene nu se lucrează pământurile, nu se face curat în casă, ci se sărbătorește iubirea. Conform tradiției, Sânzienele sunt un simbol al fertilității și al dragostei, ziua fiind strâns legată și de belșugul casei și de viitorul fetelor nemăritate.
Se spune că în noaptea de dinaintea sărbătorii, fetele nemăritate pun sub pernă coroniță din flori de sânziene, sperând că în vis le va apărea cel cu care își vor petrece restul vieții. Unele aruncau coronițele pe vârful casei și, dacă florile rămâneau pe acoperiș, fata se mărita chiar în anul respectiv.
În ziua de Sânziene se organizează târguri sau bâlciuri, unde fetele nemăritate și flăcăii se adună pentru a petrece. Fetele se fac frumoase și își pun flori de Sânziene în păr sau la brâu, sperând că astfel vor fi și mai frumoase în ochii celui sortit.
Cine nu respectă tradițiile și obiceiurile de Sânziene nu are spor în casă, iar pământurile nu-i mai dau rod.
Se mai spune că în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, de aceea în unele părți ale țării se fac pomeni pentru morții care coboară printre cei vii.
Ziua nașterii lui Ioan Botezătorul
Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul are loc cu 6 luni înainte de nașterea lui Iisus Hristos, conform tradiției. Astfel, 24 iunie este ziua în care românii sărbătoresc ziua Sfântului Ioan Botezătorul.
În plus, conform calendarului Creștin Ortodox, pe 24 iunie este dezlegare la pește: oamenii pot prepara mâncăruri din pește.
- LIVE UPDATE. Război în Israel, ziua 444. Netanyahu e acuzat de către opoziție că sabotează negocierile pentru ostatici
- Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
- LIVE UPDATE. Război în Ucraina, ziua 1.034. Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va trebui să lupte pentru aderarea la NATO, dar este „realizabilă”
- Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
- Kiev atacă pentru prima dată pozițiile rusești folosind doar drone FPV terestre