• Pe 23 octombrie a început ediția a XI-a a festivalului „Les Films de Cannes a Bucarest”
  • Unul din filmele serii a fost „True Mothers”, regizat de o japoneză
  • Spectatorii se adaptează noilor condiții și sunt încântați, chiar dacă poartă mască

Un aer de pe Coasta de Azur adie spre Capitală. L-au simțit chiar și prin masca de protecție spectatorii festivalului „Filme de Cannes la București”.

Proiecțiile au avut loc în aer liber, după ce coronavirusul a închis sălile de cinema. Prima seară a început cu o premieră în România: pelicula ”True Mothers”, regizată de japoneza Naomi Kawase – o dramă despre un cuplu nevoit să lupte pentru copilul adoptat cu mama acestuia, care apare de nicăieri după ce își abandonase băiatul.

Bogdan, spectator: „Presupun că trebuie să fie un film bun”.

Recomandări

ȘOIGU VA FI ÎNLOCUIT
ROBOȚII DEVIN TOT MAI PREZENȚI ÎN CHINA
143 DE PERSOANE MOR ÎN BRAZILIA
CUM TE ADRESEZI TINERILOR
GOOGLE ȘI HARVARD FAC ECHIPĂ
ARABIA VREA ÎN CARTEA RECORDURILOR DIN NOU

Cătălin, spectator: „E extraordinar având în vedere că tot s-a închis în București. Faptul că se întâmplă asta e minunat”.

Spectatorii festivalului Filme de Cannes la București au stat pe terasă, la distanță, au purtat măști, iar organizatorii le-au măsurat temperatura. Până duminica viitoare, peliculele pot fi vizionate la Cinema drive-in Snagov.

Dan Lupu, coordonator comunicare Les Films Des Cannes 2020: „Ne-am reconfigurat anul ăsta outdoor, online și la drive in. Ce ne bucură pe noi e faptul că oamenii vor să vină să vadă film pe marele ecran”