- Epidemia afectează viitorul tinerilor absolvenţi de liceu
- Meseria de actor rămâne la stadiul de pasiune pentru două tinere din Constanţa
- Teatrul nu se poate face online, are nevoie de emoţiile transmise de public
Epidemia nu a afectat numai economia şi oamenii, ci şi deciziile de viitor ale tinerilor. Îți prezint cazul gemenelor Bade şi Buse Ozgul, două tinere de 19 ani al căror vis era să devină actriţe şi să joace pe marile scene al lumii. Ele fac parte dintr-o trupă independentă de teatru din Constanţa care este formată din tineri cu un scop comun, acela de a deveni actori.
Epidemia le-a surprins angrenate în proiecte în care aveau chiar roluri principale, dar închiderea totală a instituţiilor și localurilor le-a spulberat acest vis.
Mediile foarte mari obţinute la examenul maturităţii le-a ajutat să renunţe la Universitatea Ion Luca Caragiale şi să se reorienteze către Politehnică- Inginerie Medicală şi Academia de Studii Economice Bucureşti -Management. Buse consideră că are nevoie de multe informaţii manageriale pentru a-şi putea pune bazele unui proiect personal de succes, iar sora ei geamănă, Bade, a schimbat teatrul cu ingineria medicală pentru că îşi doreşte să ajute sistemul medical românesc care trece printr-o perioadă dificilă.
Gemenele consideră că şansele de a avea un viitor asigurat sunt mult mai mari dacă urmează cursurile acestor universităţi. Uite ce spune Buse Ozgul, studentă: „Şi toată treaba asta cu cursurile online cel puţin mie nu mi se pare un lucru pe care îl poţi fructifica pe viitor. Actoria nu e un lucru pe care îl poţi face în mediul online, tu ai nevoie să te încarci cu publicul, ai nevoie de energia oamenilor din faţa ta, ai nevoie ca oamenii să-ţi simtă emoţia organic, adică ei vor simţi dacă tu eşti real sau nu. Să te înregistrezi în timp ce faci playback nu e un examen de actorie. Şi dacă asta înseamnă actoria de anul acesta, eu nu vreau să fac asta.“
„Nu ştiu sigur dacă voi avea sau nu voi avea regrete, e un risc pe care mi-l asum, însă sunt ferm convinsă că dacă în viitor voi regreta voi fi gata să iau decizia de a da la actorie“, mărturisește și Bade Ozgul, studentă.
- Bucureștiul te așteaptă cu numeroase evenimente în weekend. Chocolate Saga te așteaptă la Sala Polivalentă
- Iisus devine hologramă în Elveția. Credincioșii pot primi sfaturi spirituale de la un Iisus virtual
- Traficul rutier a fost închis pe autostrada A1 între Sibiu și Boița, din cauza vântului puternic
- România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
- „All I Want for Christmas is You” împlinește 30 de ani. Care este povestea din spatele succesului artistei Mariah Carey