Doi foști profesori din Sibiu au lucrat timp de 25 de ani la o colecție de 300 de păpuși, modele ale tradițiilor Văii Hârtibaciului

Omul bun se cunoaște după port. O familie din Sibiu păstrează portul tradițional chiar după ce acesta a dispărut de tot.

Doi foști profesori din Sibiu au lucrat la o colecție de 300 de păpuși timp de 25 de ani. În mai bine de două decenii, au strâns haine tradiționale săsești de la vecini, prieteni și alți oameni din 46 de sate – din Valea Hârtibaciului – care se întinde din Bărcuț, localitate de la hotarul dintre Brașov și Sibiu, până în satul sibian Mohu. Zona are și un nume mai liric „Valea Verde” – căci vine cu niște cadre naturale spectaculoase.

Familia Drăgan din Sibiu nu se oprește doar la colecția de păpuși. A promis că urmează o carte despre „locuitorii de odinioară a Văii Hârtibaciului. A valorilor după care s-au ghidat odinioară oamenii acestor locuri” spun ei. Primele 150 de pagini sunt deja scrise.

În casa din Sibiu a soților Drăgan se află un veritabil muzeu al Văii Hârtibaciului. Până acum 4 ani, colecția s-a aflat în Agnita însă, alături de cei doi fii ai familiei, foștii dascăli s-au decis să se mute la Sibiu, pentru a le fi aproape copiilor și nepoților.

Mircea Drăgan, şi-a propus acum să scrie o carte „despre locuitorii de odinioară ai întregii Văi a Hârtibaciului, despre vremurile când se trăia cu frică de Dumnezeu şi cu ruşinea faţă de ceilalţi oameni dacă făceai ceva greşit. Acestea au fost valorile după care s-au ghidat odinioară oamenii acestor locuri”.

Citește și

Exit mobile version