FOTO. Un istoric susține că a localizat misteriosul pod din pictura „Mona Lisa”. Cum a făcut acest lucru

„Mona Lisa” a lui Leonardo Da Vinci este una dintre cele mai cunoscute opere de artă din lume, faimoasă atât pentru frumusețea sa, cât și pentru misterul care înconjoară identitatea modelului și locul pictat în spatele ei.

Sursă de dezbateri timp de secole, orașul Buriano, din regiunea Toscana din Italia, se presupune că podul din spatele Giocondei este Ponte Buriano. Dar acum, istoricul Silvano Vinceti spune că podul din spatele Giocondei este, de fapt, Podul Romito din Laterina, un oraș toscan din apropiere, scrie CNN.

„Forma distinctivă a [râului] Arno de-a lungul acelei porțiuni de teritoriu corespunde cu ceea ce Leonardo a portretizat în peisajul din stânga femeii înfățișate în faimosul tablou”, a declarat Vinceti la o conferință de presă organizată miercuri la Asociația Presei Străine din Roma. Vinceti a realizat, de asemenea, o reconstrucție virtuală a podului pentru a arăta asemănările și s-a bazat pe documente din arhivele de stat din Florența.

Podul Romito


„Mona Lisa” a fost pictată la începutul secolului al XVI-lea. Între 1501 și 1503, Da Vinci a locuit cu cardinalul Cesare Borgia lângă Laterina, a descoperit Vinceti. Podul era în uz și avea patru arcuri – așa cum este descris în lucrarea de artă. Pe de altă parte, podul din Buriano are șase arce, a spus Vinceti, iar Ponte Bobbio, un pod din Piacenza despre care unii spun că apare în pictură, are mai mult de șase arce.

Podul Romito făcea legătura între Arezzo, Fiesole și Florența, dar acum este în ruine. Vinceti a declarat că a studiat imagini cu drona ale malurilor râului, ruinele și fotografii de-a lungul anilor pentru a stabili că „podul etrusco-roman Romito este fără îndoială” cel din fundal.

Pictura din secolul al XVI-lea a lui Da Vinci se află în prezent la Louvre, în Paris, unde este văzută de milioane de vizitatori în fiecare an. Însă experții spun că faima sa mondială se datorează mai degrabă faptului că a fost furată din galerie de către meșterul italian Vincenzo Peruggia în 1911, decât unei singularități artistice.


Citește și

Exit mobile version