- Organizatorii au analizat și felul în care a circulat aerul în sală.
- 90% dintre participanți au spus că nu i-a deranjat să poarte mască.
- Într-o sală bine ventilată n-ar trebui să fie probleme, spun cercetătorii.
Spectacolele ar putea să nu prezinte un pericol de infectare, dacă sunt respectate anumite condiții. Asta spun cercetătorii de la Universitatea Halle din Germania, care au făcut un experiment și au organizat același concert în trei moduri diferite.
Doctorul Stefan Moritz, de la Universitatea Halle din Germania, a condus un studiu organizat în luna august si a așezat 1.500 de spectatori în 3 variante diferite. Spectatorii au purtat brăţări și au păstrat distanța. Astfel, organizatorii au analizat felul în care circulă aerul.
Contactele dintre oameni știi că au loc la intrarea în salA de spectacol şi în pauze(cand se socializeaza) iar ventilaţia e cheia, spun ei, pentru că într-o sală bine ventilată corect, nu pot fi probleme.
Măsurile de igienă, regula nr. 1
De altfel, 90% dintre participanţii la studiu spun că nu i-a deranjat să poarte mască în timpul concertului. Concluzia e că dacă organizatorii se ţin de măsurile de igienă, evenimentele nu vor crea probleme pe viitor, dacă se respectă regulile.
Spectatorii au purtat brățări de urmărire a contractelor, iar datele au fost analizate în cele două luni de la eveniment. Organizatorii au analizat și felul în care a circulat aerul în sală.
Concluziile: mare parte din contacte se întâmplă la intrarea în sala de spectacol și în pauze. Ventilația e cheia, într-o sală bine ventilată n-ar trebui să fie probleme. 90% dintre participanții la studiu au spus că nu i-a deranjat să poarte mască în timpul concertului.
Și concluzia supremă, că dacă organizatorii se țin de măsurile de igienă, evenimentele lor nu vor afecta în vreun fel mersul pandemiei.