- Sălile Stone Theatres, din California de Nord şi de Sud, au fost transformate în centru de vaccinare anti-COVID
- E prima dată când cinematograful s-a deschis din martie 2020 până în prezent
- Și o catedrală britanică a devenit centru de vaccinare
După ce o catedrală britanică s-a transformat în centru de vaccinare, un mic lanţ de cinematografe din Statele Unite i-a urmat exemplul.
Sălile Stone Theatres, din California de Nord şi de Sud, sunt goale de luni de zile, după ce directorul Dale Coleman, a luat decizia de a le ține închise în lipsa filmelor noi.
Cu toate astea, pentru prima data din luna martie a anului 2020, una dintre locaţii a revenit la viață.
Nu, oamenii nu stau la coadă pentru bilete la „Wonder Woman”. Locuitorii din zonă vin la cinema să se vaccineze. Centrul de vaccinare din cinematograf a fost înființat pentru a facilita imunizarea mai multor persoane într-un timp mai scurt.
„Am fost întrebaţi cum putem ajuta să distribuim vaccinul mai repede pentru comunitatea noastră şi atunci am început să ne gândim la partenerii locali, pe care să-I găsim în locaţii bune, şi care vor să dea o mână de ajutor, cum e Stone Thatres, care ne-a oferit spaţiul teatrului până când ei vor deschide sau până când vor fi vaccinaţi suficienţi oameni”, a spus Catrina Sterba, representant New Hanover Medical Center.