• Într-un mesaj adresat angajaților, Liz și Richard Uihlein, proprietarii firmei de ambalaje Uline au declarat că s-au îmbolnăvit de Covid.
  • În aprilie, Liz Uihlein spunea că noul coronavirus nu este atât de agresiv pe cât îl face presa să fie.
  • Familia Uihlein are o valoare netă estimată la aproape 4 miliarde de dolari și au făcut până acum donații partidului republican de aproximativ 62 de milioane de dolari.

Doi dintre sponsorii miliardari ai lui Donald Trump au contractat Covid-19 luni după ce au minimalizat riscul bolii, relatează The Guardian.

Richard și Liz Uihlein, importanți susținători financiari ai partidului republican, care dețin compania de ambalaje Uline cu sediul în Wisconsin, le-au spus azi angajaților că au contractat boala după ce au fost „în preajma unor oameni cu Covid”.

Liz Uihlein, în vârstă de 75 de ani, a declarat în mesajul adresat angajaților: „După aceste luni lungi, am crezut că nu vom lua virusul. Ei bine, Trump l-a luat”, a spus ea.

Recomandări

BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
CE FACEM CU POLUAREA?
ECONOMIA AMERICANĂ ÎNCETINEȘTE
CIOLACU ÎNCHEIE DISCUȚIILE CU PIEDONE
VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA

Un purtător de cuvânt al familiei a declarat că cei doi nu au participat la petrecerea organizată săptămâna trecută la Casa Albă pentru sponsorii președintelui, unde cel puțin cinci persoane au fost infectate, printre care și Mark Meadows, șeful de cabinet al Casei Albe. Purtătorul de cuvânt a declarat că Liz Uihlein a contractat virusul „printr-un prieten”.

Compania a mai declarat că nu va dezvălui nicio informație despre personalul care a fost testat pozitiv. „Sănătatea și siguranța angajaților Uline continuă să fie principala noastră prioritate”, se arată în declarație.

Compania a fost criticată însă în trecut pentru că nu a luat pandemia îndeajuns de în serios. Într-un interviu din aprilie, Liz Uihlein spunea referitor la noul coronavirus: „Nu este atât de agresiv pe cât l-a făcut presa să fie”.

Angajații s-au plâns în aprilie cotidianului The Guardian că firma a adoptat metode de siguranță laxe și i-a descurajat inițial pe angajați să lucreze de acasă. Uline a respins aceste sugestii, afirmând că s-au adoptat măsuri de precauție pentru angajați.

Înalți funcționari din domeniul sănătății au afirmat astăzi că situația din Wisconsin devine „din ce în ce mai gravă”, potrivit rapoartelor locale. Wisconsin a raportat în această zi mai mult de 7.000 de cazuri noi și 60 de decese.

Familia Uihlein are o valoare netă estimată la aproximativ 4 miliarde de dolari. Liz Uihlein a declarat în mesajul adresat angajaților că se va întoarce la birou pe 19 noiembrie. Richard Uihlein este al cincilea cel mai mare sponsor privat din ciclul electoral din 2020, făcând până acum donații de aproximativ 62 de milioane de dolari.