- Copiii sunt pregătiți pentru noi experiențe și provocări: materii noi, teste, și alte activități din cadrul școlii.
- Părinții trebuie să găsească diverse activități pentru ei care să îi țină activi și să le prezinte interes.
- Un exemplu în acest sens ar fi că părinții pot citi în avans o carte pe care ar urma să o citească și copilul și pot discuta împreună despre acea carte.
Copiii sunt pregătiți pentru noi experiențe și provocări: materii noi, teste, și alte activități din cadrul școlii, care de multe ori pot să îi epuizeze. Ei sunt activi, iar statul în casă cu siguranță nu îi fascinează. În acest sens, părinții trebuie să găsească diverse activități pentru ei care să îi țină activi și să le prezinte interes.
„Părinții ar trebui să fie foarte atenți la înclinațiile copilului, testând diverse activități, de la cele sportive la cele culturale. Dezvoltarea unui copil presupune repere în zona muzicală, artistică, coregrafică, dar și în zona învățării limbilor străine sau a practicării unui sport. Totuși, nu cred că e indicat să se aglomereze mult prea tare programul, astfel încât părinții să aibă ocazia să petreacă acel timp foarte important cu cei mici sau mai mari, astfel încât relația să se întărească”, a explicat Ruxandra Achim, profesor de română, la Aleph News.
Un exemplu în acest sens ar fi că părinții pot citi în avans o carte pe care ar urma să o citească și copilul și pot discuta împreună despre acea carte, încercând să vadă ce nivel de înțelegere are respectivul copil, ce a trezit ca ecou în sufletul copilului, în mintea lui, o anumită carte.
„Nu cred că aceste activități extrașcolare ar trebui să ocupe tot restul timpului liber. E important ca un copil, în funcție de necesitățile vârstei, să poată să se joace, să petreacă un timp de calitate împreună cu familia. Activitățile sportive dezvoltă o anumită disciplină în privința conduitei copilului, cele culturale permit dezvoltarea înzestrării artistice care există în fiecare copil”, a spus Ruxandra Achim, profesor de română, la Aleph News.
Citește și:
- Toyota lansează una din cele mai scumpe mașini din istoria sa. Automobilul dispune de motorizare hibridă și are peste 5,2 metri lungime
- Ce literatură are azi programa școlară? Lista de autori canonici studiați pentru Bacalaureat include 17 nume, dar nicio scriitoare
- Financial Times: Joe Biden este aproape de a lua o decizie în ceea ce priveşte trimiterea de rachete cu rază lungă de acţiune Kievului