Cum petreci timp de calitate cu copilul tău? Mirela Zivari, psiholog: „Părintele nu este un competitor în jocul cu propriul copil”

Copilul tău este oficial în vacanța de Paști, iar tu ai ocazia să petreci mai mult timp împreună cu acesta. Mirela Zivari, psiholog, spune că putem să câștigăm o stare de bine jucându-ne cu copiii, iar conduita ludică activează curiozitatea, spontaneitatea și bucuria.

Ce activități pot avea copiii și părinții în timpul liber, astfel încât să existe armonie din ambele părți?

„Dacă încerci să recâștigi speranța că viața ta va fi frumoasă, îndelungată, alături de propriul copil și îi dai din bucuria ta și creezi acea legătură strânsă de atașament sănătos cu tine, chiar și când trebuie să-și facă o temă sau mai ales când petreci timp de calitate cu propriul copil, atunci ai șansa să ți-l crești sănătos. Sănătos înseamnă întreg, înseamnă fără frici, fără o stimă de sine scăzută, fără lipsă de curaj”, a explicat Mirela Zivari, psiholog, pentru Aleph News.

Care sunt beneficiile jocului liber și creativ, în relația părinte-copil?

„Părintele nu este un competitor în jocul cu propriul copil, este un partener, este cel care îl provoacă și îi pune întrebările potrivite ca cel mic să descopere noi lucruri. El își susține copilul și îi dă strictul necesar, întărește reușita și îl provoacă pe mai departe să facă noi descoperiri. Un copil care se joacă, care are inițiativă, care poate să transforme un băț într-un căluț sau o pietricică într-o comoară, are șansa ca în viitor, chiar și când va fi mare, adult, să își păstreze și să aibă acea creativitate, foarte importantă pentru succesul în viață”, a adăugat psihologul.

Citește și

Exit mobile version