• Ministrul Educației spune că elevii care vor face în continuare cursuri online vor fi evaluați tot online
  • Pentru a da examenele naționale, elevii trebuie să meargă la școală fizic, a mai spus Sorin Cîmpeanu

Școlile se redeschid de la 8 februarie, în funcție de scenariul epidemiologic în care se află fiecare localitate, și probabil te întrebi cum va da copilul tău examenele naționale și cum va fi evaluat de-a lungul semestrului, în cazul în care va continua să facă orele online. Ministrul Educației a venit cu lămuriri.

În cazul în care au făcut tot timpul cursuri online, elevii vor susține partea de evaluare online, dar dacă au examene naționale, ei trebuie „să fie pregătiți pentru prezență fizică“.

Cei care fac școala online vor fi evaluați la discipline tot online, dar în cazul în care susțin examene naționale vor trebui să susțină cu prezență fizică. Doar tematica de examen va fi adaptată la realitățile acestui an școlar“, a spus ministrul Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Ministrul Educației a explicat și ce se întâmplă cu tezele, în cazul elevilor care vor merge fizic la școală: „Există reguli în vigoare pe care nu avem de gând să le schimbăm brusc. Le vom schimba doar în măsură în care ele vor fi în avantajul elevilor. Aici se încadrează și subiectul tezelor“.